Origini și debutul artistic
După unele surse, Oleg Danovski s-a născut la 9 februarie 1917 în orașul Voznesensk, gubernia Tavra din Ucraina, dintr-un tată german și o mamă poloneză.
În contextul Revoluției bolșevice, în 1917, mama sa, Malvina Danovski, a fost nevoită să părăsească Ucraina împreună cu fiul său. În decursul călătoriei prin mai multe țări, mama și fiul și-au schimbat de mai multe ori identitatea, de aici provenind multiplele povești care circulă despre originea sa și a familiei sale.
După ce s-au refugiat mai întâi la Chișinău, cei doi au ajuns la Cernăuți. Malvina Danovski, dansatoare, maestră de balet, coregrafă și pedagogă (mai întâi la Teatrul Național din Chișinău), pe numele ei de artistă Malvina Kșesovskaia, a înființat aici o școală de balet.
Oleg a crescut într-o atmosferă culturală deosebită, studiind vioara, pictura, sculptura și practicând numeroase sporturi, printre care box, patinaj artistic, motociclism, alpinism.
A început baletul abia la 13 ani, sub îndrumarea mamei sale, stabilită între timp la Constanța. Malvina Danovski era maestră de balet la compania „Pasărea albastră”, care activa la Teatrul Tranulis, devenit ulterior Teatrul „Fantasio”. Aici, Oleg Danovski a debutat pe scenă într-un număr marinăresc și a participat ulterior la spectacolele și turneele companiei.â
Îndrăgostit de o elevă de-a mamei, Lenuța Ștefănescu, va fugi (la doar 13 ani) cu aceasta la Iași (unde va lucra la cinematograful „Sidoli” și la Barul „Colorado”), și apoi la București. Destinul face ca fostul profesor de vioară și balet să-l întâlnească în capitală, și să-l trimită mamei la Constanța.
Teatrul de Revistă „Cărăbuș"
Pentru a doua oară fuge la vârsta de 17 ani îndreptându-se spre capitală, având două dorințe puternice: să studieze cu Anton Romanovski, prestigiosul coregraf al Operei și profesor de balet cu o anumită reputație la acea vreme, și să danseze la Operă. Însă, neavând bani, își va câștiga existența ca fotograf ambulant la Magazinul ,,A.C.A.’’ de pe Calea Victoriei, în timp ce va fi primit gratis datorită talentului său de Floria Capsali la cursurile studioului ei particular de pe strada Brezoianu. Opera era deocamdată pentru el un vis greu de atins.
Traversează o perioadă foarte grea, Ana-Gabriela Danovski, ultima sa soție susținând că ,,o vreme a dormit în Cișmigiu, trăind doar cu pâine și apă.”[1]
A încercat să se angajeze ca dansator în baletul Operei, dar nu a reușit. La scurt timp, a fost acceptat ca figurant la Teatrul de Revistă „Cărăbuș”, condus de legendarul Constantin Tănase, unde a debutat în 1934, la doar 17 ani.
Când l-a întâlnit pe Constantin Tănase, avea deja 52 de ani la acea vreme, cerând să i se spună simplu Costică:
,,Tănase era ca timpul. Nervos, ciufut, generos, rău și bun. Adunase în el toate calitățile și defectele care te făceau să-l urăști pentru o clipă și să-l îndrăgești pentru o viață. Avea haina de artist, croită dintr-un umor unic în teatrul nostru de revistă. I-au reușit lucruri extraordinare. Avea o intuiție a valorii. Exactă. Lucru rar. Aș spune că parcă se născuse cu acest simț particular al detectării de tinere talente. El ne-a ajutat pe mulți să ne afirmăm. Ne-a impulsionat în cariera artistică. Interesant de văzut câte nume ale vremii, dar și de mai târziu, datorează celebritatea acestor întâlniri fericite cu un mare umorist, cel mai penetrant ca personalitate, animator român de revistă.[…] Era creator de popularitate. Nu numai o fire populară. […] Tănase a fost unic. Și ca om. Și ca școală.’’[2]
Când prim-solistul s-a îmbolnăvit, Danovski i-a preluat rolul și a început să creeze momentele de dans ale spectacolelor, devenind astfel, la acea vreme, cel mai tânăr coregraf activ într-un teatru.
[1] Evocare Oleg Danovski, Revista Tomis, Constanța, nr.c11, noiembrie 2006, p.6.
[2] Marian Constantinescu, Dirijorul de lebede – Întâlniri cu Oleg Danovski, Editura Muzicală, București, 1989, p.21
Teatrul de Revistă „Alhambra”
Oleg Danovski a plecat curând de la Teatrul „Cărăbuș” și s-a alăturat Teatrului de Revistă „Alhambra”, atras de fastul și somptuozitatea spectacolelor sale. Aici a devenit rapid prim-solist, apoi maestru de balet.
În paralel a colaborat ca maestru de balet și cu Teatrul Barașeum sau Teatrul Evreiesc de astăzi, întâlnindu-l aici pe regizorul Iacob Sternberg sosit de la Moscova de la care va deprinde noțiuni de regie ce vor avea o contribuție semnificativă în formarea lui ca regizor de balet.
Începând cu 1935, va lua parte la turnee în țară alături de Vlădoianu, Nicușor Constantinescu și Ion Vasilescu, organizându-se totodată concursuri anuale regionale (Arad, Iași, Timișoara, Cluj etc.) pentru ansamblul de balet și figurație, cu finala la București. Astfel, a fost descoperită la Cluj o tânără de 15 ani, foarte slabă, cu părul roșu care este pregătită intens timp de un an de Oleg Danovski. În ciuda faptului că lui Vlădoianu nu i-a plăcut inițial de ea, tânăra care ajunge la București împreună cu mama ei, semnează peste un an contractul pentru ,,Alhambra”.
Era nimeni alta decât Ileana Simo[1], prima parteneră remarcabilă a lui Oleg Danovski, cu care a dansat în multe tablouri coregrafice printre care: ,,101 Alhambra Melody”, ,,Super Alhambra 1937” (dansau un tablou de balet numit ,,Vânătoarea”), ,,Expoziția Alhambra” (baletul ,,Coșmar”), ,,Alhambra-Palace”, ,,Păianjenul și libelula”.
În baletul ,,Coșmar” din ,,Expoziția Alhambra”, Danovski a dansat alături și de Margareta Marian în Dansul ipocriziei și de Lisette Verea în Dansul apașilor, o coregrafie sub semnătura lui Boris Kneazev.
În această perioadă, Oleg Danosvki capătă din ce în ce mai multă notorietate, firmele de mașini, haine și încălțăminte oferindu-i produse pentru a le face reclamă. Bunăoară va conduce prima Alfa Romeo din capitală și va avea un domiciliu stabil timp de zece ani (1938-1948), mai precis în strada Smârdan nr.18, la etajul IV locuind singură mama sa, Malvina Danovski, pe care o ajută financiar. Astfel, la 19 ani era deja o vedetă.
Toate producțiile de la Teatrul ,,Alhambra” impuneau un “maraton al dansului”, astfel încât Danovski a experimentat în această perioadă zeci de stiluri și genuri, acumulând într-un timp scurt o vastă experiență artistică.
Ca dansator rămâne celebru pentru un moment coregrafic de o plastică acrobatică extraordinară în rolul Păianjenului din tabloul Păianjenul și Libelula. Acesta era un număr extrem de dificil din punct de vedere al execuției, dansat cu prima sa parteneră importantă, Ileana Simo.
Tabloul era un balet acrobatic executat pe verticală ce esențializa întâlnirea dintre un păianjen în rolul lui Oleg Danovski cu o insectă pe care o atrăgea în plasa sa, interpretată de Ileana Simo.
Oleg Danovski se afla cățărat pe niște corzi înnodate care formau pânza păianjenului care acoperea toată scena.
Acțiunea prezentată avea câteva momente cheie: un șir de libelule treceau în pointe pe deasupra unui lac acoperit cu nuferi, ultima agățându-se în plasa păianjenului. Păianjenul cobora în diagonală, cele două insecte începând o luptă acerbă, executată cu elemente de plastică acrobatică. La sfârșit, păianjenul răpunea libelula cu un sărut mortal.
Cu o durată scurtă, baletul era o adevărată provocare pentru balerini: ,,Când terminam baletul, eram lac de transpirație amândoi și mai ușori fiecare cu vreo două kilograme. Păianjenul are povestea lui. El a reprezentat pentru mine și un moment de psihologie artistică. Când am început să lucrăm baletul, cu toate că amândoi aveam o condiție fizică foarte bună, nu reușeam să dansăm mai mult de un sfert din el. După intense repetiții ajunsesem, cu mari eforturi, să depășim jumătatea lui. Asistând la mai multe repetiții, Vlădoianu și-a dat seama că nu vom reuși să dansăm baletul până la capăt. Cum nu se putea merge la risc, tocmai la premieră, a hotărât scoaterea lui de pe afiș. Am fost foarte afectați de această decizie. Numai pentru câteva ore. Mai aveam două, trei zile și nu vedeam nici o ieșire. A fost un moment psihologic. De supărare, m-am îmbătat bine de tot. De, ce să-i faci? A doua zi m-am sculat, eram ca un butoi de pulbere, numai chibritul mai lipsea. M-am dus la ,,Alhambra. Am vorbit cu Ileana să fie pregătită să dansăm seara. N-am mai discutat cu nimeni acest lucru. Era mi se pare al treilea tablou din program. Cum aveam mare autoritate în teatru, am aranjat să se monteze decorul. Eram foarte obosit. Când am intrat în scenă am uitat de tot. Nu-mi doream decât atât – să reușim să dansăm până la sfârșit. După aceea puteam să și murim. Dar n-am murit. Dimpotrivă. La final, numărul a fost bisat. Eram storși ca două cârpe. Dar am rezistat și la bis. Ce s-a întâmplat atunci? Să ne fi mobilizat publicul, magia, mirajul, forța spectatorului care te sprijinea parcă, din priviri? De atunci am dansat mult timp Păianjenul. Integral. Balet care a fost bisat de sute de ori.”
Era pentru prima dată când se monta în țară un asemenea balet, ,,înghețând casa de bilete” și căpătând reputație internațională. Era anul 1937, când Oleg Danovski avea doar 20 de ani.
În 1938 sau 1939, un impresar american care era în căutarea unor numere originale în Europa, le-a propus un angajament pe zece ani ce presupunea un turneu prin Europa și America cu Păianjenul și Libelula. Prima reprezentație ar fi fost la sala Olympia, din Paris.
Însă Oleg Danovski l-a întrebat pe impresar ce ar fi urmat după aceea, la care acesta i-a răspuns:
,,Cum după aceea? Cu banii câștigați vă faceți un bloc de zece etaje, la New York sau deschideți o școală de balet. Și trăiți.[…] Vlădoianu care asista la discuția finală, cu contractul pe masă a izbucnit în plâns. – Dar eu tocmai voiam să te trimit să studiezi la Londra.”[2]
Impresionat de lacrimile lui, Danovski a refuzat contractul, iar la Londra nu a mai fost trimis.
[1] Ileana Simo (1922, Cluj– 1957, Milano, Italia)- Studiază dansul la şcoala de pe lângă Opera Română din Cluj cu Roman Morawski. Între 1937-1944 dansează în compania „Alhambra“ a lui Nicolae Vlădoianu, unde devine solistă. Joacă în filme de lung metraj (Se aprind făcliile, 1939, regia Ion Şahighian). Este angajată ca prim-balerină între 1945-1947 la Opera Română din București. După 1947 dansează la teatrele de varietăţi „Casino de Paris“ şi „ABC“. Diagnosticată cu leucemie, a dansat pe scena ,,Scala” din Milano, oraș unde s-a stins două săptămâni mai târziu.
[2] Marian Constantinescu, Dirijorul de lebede – Întâlniri cu Oleg Danovski, Editura Muzicală, București, 1989, p.28
Opera Română București: Primii ani (1941-1953)
În 1941, la 24 de ani, Oleg Danovski a reușit să-și împlinească un mare vis, debutând la Opera Română în ,,Carnavalul’’, în coregrafia Floriei Capsali – coregraful Operei la acea vreme. În același an, a creat divertismentul din opera ,,Casanova’’, prima sa coregrafie la Operă. Un an mai târziu va fi angajat oficial, fiind distribuit în ,,Demoazela Măriuța’’, o altă producție în regia și coregrafia Floriei Capsali.
A continuat să creeze divertismente din opere (,,Lakmé” și ,,Evgheni Oneghin”, 1944, „Ebrea” şi „Aida”, 1946) şi a început să creeze balete („Șeherezada”, 1945, „Simfonia fantastică”, „Soția căpitanului”, „Mica poveste vieneză”, 1947). La cele din urmă a participat şi ca dansator, dar deţinea roluri solistice şi în alte balete („Rapsodia a II-a” de Liszt, 1945; „Fântâna din Bahcisarai” de Asafiev, 1947).
Pentru „Harap Alb” (1948), balet românesc în 4 acte şi 11 tablouri, la care a semnat regia și coregrafia, a întreprins lungi călătorii prin țară pentru a se documenta cu privire la dansul popular românesc și a colaborat cu mai mulți specialiști în creația folclorică precum Grigore Costică, Ion Grama, Dicu Alexandru Dobrescu și Gheorghe Popescu-Judetz.
Opera Română București: Prim-solist și coregraf (1954-1963)
La noul sediu al Operei, în 1954 Oleg Danovski a împărțit coregrafia cu Anton Romanovski și a semnat regia baletului „Coppelia”. Va fi o lucrare longevivă, care se va prezenta fără întrerupere timp de aproape jumătate de secol și va cunoaște o producție nouă în anul 1975.
În 1955, Danovski a montat propria versiune a ,,Fântânii din Bahcisarai”, iar în 1956, intermezzi din opera ,,Ion Vodă cel Cumplit”.
Ultimul său rol ca dansator, înainte să devină oficial regizor-coregraf, a fost cel al lui Noapte Voievod din spectacolul ,,Călin, file de poveste” (1957), în coregrafia lui Tilde Urseanu.
Între 1958-1959 a coregrafiat balete de un act precum ,,Concertul în Fa’’ de Gershwin și ,,Priculiciul’’ de Zeno Vancea. „Priculiciul”, creat pe un libret original realizat împreună cu Gelu Matei și inspirat din folclorul românesc, va fi prezentat frecvent și va reveni pe scena constănțeană câteva decenii mai târziu.
În aceeași stagiune a creat şi intermezzi din opera ,,Faust’’, versiunea sa coregrafică fiind păstrată în repertoriu până în 1998. În regia, coregrafia şi după libretul lui Oleg Danovski, ,,Orfeu” de Gluck (1961) reunea dansatori şi solişti vocali într-o viziune deosebit de modernă.
,,Lacul lebedelor’’, premieră 1957
Oleg Danovski a pus în scenă, în 1957, baletul „Lacul lebedelor”, cea mai îndrăgită şi longevivă dintre producţiile sale.
Chemat de la Moscova pentru a monta acest titlu, coregraful rus Mihail Gabovici refuzase invitația pe motiv că baletul românesc avea aspirații prea înalte. Danovski a acceptat provocarea și a mers să se documenteze în Rusia, la teatrele Stanislavski, Bolșoi, Kirov și la casa memorială a lui Ceaikovski. Acolo, cei trei nepoți ai acestuia i-au arătat lacul care l-a inspirat pe compozitor.
După doar trei luni de muncă titanică, premiera a avut loc. În versiunea sa, Danovski a păstrat intact actul al II-lea în coregrafia lui Lev Ivanov, pas de deux-ul din actul al III-lea și pas de trois-ul din actul I. Ansamblurile din actele I și al III-lea și întreg actul al IV-lea, au fost creațiile sale.
Coregrafia ,,Lacului lebedelor” este considerată la unison drept capodopera sa, realizată la 40 de ani. Se va dansa vreme de 50 de ani neîntrerupt la Opera din Bucureşti şi într-o multitudine de turnee. Va fi chemat să monteze acest balet nu doar la Cluj, Iași, Timișoara, ci și la Sofia, Ljubljana şi Zagreb. La Zagreb, „Lacul lebedelor” a rămas în repertoriu ani îndelungați, iar la Sofia, spectacolul, reluat de Maestru chiar în anul dispariţiei sale (1996), continuă să se danseze și astăzi. În 2022 Oleg Danovski Jr. l-a repus în scenă la Opera Națională din București.
Opera Română București: ,,Anii de aur’’ (1964-1974)
„Iancu Jianu”, o amplă producție la care Oleg Danosvki lucrase timp de patru ani alături de o echipă de etnografi, scenografi, coregrafi, dansatori de foclor și lăutari, a avut premiera în 1964 şi a fost recompensată cu Premiul Academiei Române.
În 1965 Danovski a creat „Întoarcerea din adâncuri”, pe muzica lui Mihail Jora, iar în 1966 „Domnișoara Nastasia”, după George Mihail Zamfirescu, pe muzica lui Cornel Trăilescu, o montare ce îmbina dansul, pantomima și un subiect modern, cu costume, atitudini și gesturi diferite de convenționalismul clasic, în care balerinii cântau în cor sau solistic.
În 1967 a urmat „Prinț și cerșetor”, un „roman-balet” la care a semnat coregrafia, regia și, împreună cu Ionel Hristea, libretul. Primul spectacol original românesc inspirat din literatura universală avea 16 tablouri, dura trei ore și jumătate şi reunea toate mijloacele scenice ale dansului, inclusiv proiecții video.
Între 1967-1971, perioadă când a fost şi director artistic al Baletului, a montat „Chopiniana” (1968) și „Omagiu lui Enescu” (1969).
Tot în 1969 a avut loc premiera „Mandarinului miraculos”, într-o versiune cenzurată de comisia ideologică. Eliminarea unor scene din coregrafie a determinat-o pe prim-solista Irinel Liciu să se retragă din spectacol și, ulterior, de pe scenă.
Studio ‘68 și ‘76
În 1967 Oleg Danovski a înființat un Studio experimental, devenit ,,Studio ’68”, un spațiu dedicat întâlnirii dintre dansul clasic și cel modern, în cadrul căruia a produs prima Seară de balet integral românească.â
Aceasta a cuprins coregrafii fără decoruri și fără subiect: ,,Concertul de coarde opus 3” de Alban Berg, ,,Liftul” pe muzică de Edgard Varèse, ,,Scene nocturne” de Anatol Vieru, ,,Zidul” de Henri Dutilleux și ,,Metamorfoze” de Paul Hindemith. Pentru o reprezentație ulterioară, Danovski a creat și lucrarea „Arcade”.â
Danovski avea să semneze un nou spectacol experimental, ,,Studio de Balet ’76”, abia peste câţiva ani, conţinând tablourile coregrafice ,,Inscripție pe un ritm”, ,,Passacalia” și ,,1907”.
Opera Română București: Revenirea (1974-1977)
În 1974 a avut loc premiera „Văpaia”, un spectacol bazat pe dansuri bărbătești de mare forță. Având un evident caracter ideologic, spectacolul aborda teme precum munca în uzine și lupta dintre clasele sociale, fără ca mesajul propagandistic să eclipseze expresivitatea artistică a montării.
Revenirea lui Danovski la Operă după o absenţă de 3 ani a fost pecetluită de succesul celor trei balete realizate în decurs de câteva luni: ,,Carnavalul’’, ,,Invitație la vals’’ și ,,Carmen’’.
În ,,Carmen’’ i-au fost remarcate inovațiile, scenografia minimalistă, bogăția mijloacelor artistice și mai ales i-a fost salutată întoarcerea la Operă. Baletul a marcat un nou moment de afirmare artistică a coregrafului și a companiei, fiind ulterior ovaționat la Moscova, pe scena Teatrului Bolșoi.
Ultimul balet dramatic al lui Oleg Danovski pus în scenă la Opera din București a fost ,,Cocoșatul de la Notre-Dame” sau ,,Esmeralda”, în 1976, la care a semnat coregrafia, regia și libretul. Reunirea unor soliști din mai multe generații a fost ca o ceremonie de rămas-bun pentru Maestru.