,,Tinerii dansatori să facă totul ca baletul să pătrundă binefăcător, până în ultimul colț de țară, să contribuie la procesul de educație a maselor largi. Profesional, pe lângă cunoștințele pe care le capătă în școală, le recomand să aprofundeze toate ramurile artistice posibile și mai ales pe cele care au o legătură imediată cu dansul”.
Mitiță Dumitrescu
Face parte din generația de aur a întemeietorilor dansului cult românesc.
S-a născut în anul 1909, în cartierul Militari din București.
Studii
A urmat Școala evanghelică de pe strada Luterană, unde a învățat limba germană. În anul 1928 a absolvit Liceul “Gheorghe Lazăr”, unde a învățat franceza cu D. Murărașu și româna cu Grigore Forțu „un om excepțional și care ne vorbea cu sfințenie despre Arghezi și Blaga”.[1]
A studiat la Facultatea de Litere – Filologie modernă, în cadrul căreia a studiat și Istoria artelor, revenind la Liceul “Gheorghe Lazăr” ca profesor de limbă germană, franceză și română.
În paralel, a absolvit secția dramatică a Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică, participând și la orele de teorie muzicală și solfegii ale secției de muzică cu Teodor Rogalski și luând lecții de canto. A urmat cursul de istorie universală ținut de Nicolae Iorga la Universitate.
Fiind un tânăr ordonat, disciplinat și marcat de educația primită la Școala evanghelică, Mitiță Dumitrescu face față programului încărcat și la vârsta de 20 de ani ȋncepe sǎ studieze și baletul, pasiune căreia i s-a dedicat întreaga viață.
Văzându-i la Operă pe primii profesioniști ai dansului clasic – Anton Romanowski, Dobiezki, Dobiezka, Iosefina Sternfeld și Carol Apostolescu, își propune să ajungă un profesionist al dansului, studiind și practicând baletul timp de patru ore pe zi.
Începuturi
În anul 1932 dansează pentru prima oară pe scena Teatrului Alhambra, alături de Ani și Simion Siomin, Virginica Popescu, Nuți Pantazi și maestrul său de balet Jimmy Sinclair, pe numele real Ion Fărcășanu.
În anul 1934, intră la Opera Română din București, unde interpretează numeroase roluri, în special lirice, romantice, în divertismentele din operele Faust, Aida, Trubadurul, Carmen.
A fost partenerul a două prime balerine: Elena Penescu Liciu şi Marie Cholet Romanowski. Alături de Elena Penescu Liciu şi Trixy Checais a dansat în Coppelia rolul lui Franz, ca și în Invitație la vals, lucrare concepută de Elena Penescu Liciu. Cu Marie Cholet Romanowski a dansat în divertismentele din Faust, Trubadurul, Balul mascat ș.a.
În 1938, devine prim-balerin. Cu toate acestea, angajarea sa s-a produs abia în anul 1943, completând astfel trupa de balet a Operei cu un al patrulea dansator, alături de Nicolae Iacobescu, Béla Balogh și Carol Apostolescu – moment semnificativ al istoriei baletului românesc.
A luat lecții de dans clasic cu maeștrii reputați de la acea vreme: Anton Romanowski și Vera Karalli. „Primul venise în țară în anul 1925, la stăruința lui George Georgescu pentru a organiza o trupă de balet stabilă. A fost angajat prim-dansator și maestru coregraf. Se știe despre Romanowski că s-a născut în 1882 la Varșovia, că a fost prim-balerin la Opera din Tiflis, că a făcut turnee cu Nijinsky, fiind partenerul unor somități ca Anna Pavlova, Tamara Karsavina, Ekaterina Ghelțer și s-a împământenit la noi. Vera Karalli fusese prim-balerină la Bolșoi Teatr, iar în 1909 intrase în trupa lui Diaghilev, cu care colindase lumea.”[2]
Pe firmamentul baletului românesc se alătură Floriei Capsali. Alături de Floria, Mitiță Dumitrescu formează un tot, devenind extrem de apropiați în colaborarea profesională. Montările și regia spectacolelor le semnează împreună, înregistrând un succes răsunător.
În “Universul literar” din 1942, pictorița Lucia Dem. Bălăcescu conturează un expresiv portret găsindu-l pe Mitiță Dumitrescu un dansator impecabil: „Înfățișarea acestui dansator de înaltă clasă care este Mitiță Dumitrescu proporționat admirabil pentru dans, cu acel cap mic în vârful trupului unduios, bine legat, fără pic de grăsime, este unul din trupurile cele mai adecvate dansului din cîte am văzut. Nu bănuiești posibilitățile acestui trup, al întregului fizic, în viața obișnuită dansul însă îl dăltuiește în fiecare pas, dând gesturilor celor mai neînsemnate un stil și o linie perfect adecvate scenei. Silueta Dansului spaniol de Granados în negru și argint a fost absolut fermecătoare amintind de celebrul Vincente Escudero; Mitiță Dumitrescu cu mijloace extraordinar de puține, exact ca și în pictură, a reușit să ne dea o senzație vizuală de neuitat”.
Pe data de 21 decembrie 1945, “Jurnalul de dimineață” publică articolul despre Floria Capsali și Mitiță Dumitrescu, punând accentul pe meritele artistice individuale și pe valoarea de cuplu:
„Floria Capsali și Mitiță Dumitrescu au oferit, la Studioul lor, un spectacol coregrafic de cea mai aleasă calitate artistică. Ambii artiști posedă o perfectă școală clasică, desăvârșită printr-un studiu serios și continuu, care i-a adus la o performanță tehnică de înaltă ținută. De aceea în duete, ei formează o uniune armonioasă. Delicatețea, grația și inteligența Floriei Capsali, alături de poezia, lejeritatea și, în același timp, vigoarea salturilor lui Mitiță Dumitrescu, au fost puse în valoare în Clair de lune, Souvenir d’une fête à Seville și Muzicuța.
Mitiță Dumitrescu în Menuet după muzica lui Beethoven ne-a apărut ca un porțelan de Saxa, cu eleganță în pas și atitudine. În Cosașul și Haiduceasca i-am admirat linia mișcării și iarăși salturile cu care se poate mândri”.
În următoarele pasaje vom regăsi în viziunea lui Mitiță Dumitrescu ceea ce însemna cu adevărat Floria Capsali atât pentru el, cât și pentru elevii săi, pentru lumea dansului și public.
„Floria a fost o dansatoare plină de har, talentată, harnică, fermecătoare, a interpretat cu savantă subtilitate tot ce i-a oferit contactul ei cu Occidentul pentru a zămisli o cultură coregrafică autohtonă universal valabilă. A abordat nu numai un repertoriu universal de mare tradiție, care să-i evidențieze originalitatea, muzicalitatea și interiorizarea de esență. A făcut un mare serviciu baletului, pătrunderii lui în mase prin spectacol, recitaluri concepute de ea, prin turnee efectuate în țară și străinătate.”
“Floria Capsali avea o metodă de predare cu totul excepțională: studii clasice, de improvizațiuni plastice, euritmice; avea acel sistem de a-ți coordona membrele, dând fiecărui dansator o perfectă armonizare.
Floria pregătea multe recitaluri de dans cu elevii și elevele sale, pentru a crea o stare de emulație, pentru a-i obișnui cu scena și chiar cu intenția de a cîștiga publicul pentru această artă, a-i face simțită existența, Opera avînd, pe atunci, puține spectacole de balet.
Floria făcuse în Studioul din Brezoianu și un cenaclu, în care se discutau principiile și exigențele acestei arte, rostuirea ei românească. O seamă de compozitori ai vremii: Mihail Jora, Sabin Drăgoi, Marțian Negrea, Paul Constantinescu, Theodor Rogalski, Constantin Silvestri au fost atrași de dezbateri, au căutat să definească această specificitate națională, au căutat un limbaj esențializat pentru punerea în valoare a frumuseții muzicii și dansului nostru, pentru o autonomie a lui spiritualizată.”
În cadrul cenaclului erau prezenți oameni de cultură din toate domeniile: scriitori, critici de artă, actori, coregrafi: Tudor Arghezi, Cella Delavrancea, Margareta Sterian, Lucia Dem, Radu Tudoran, Petru Comarnescu, Dan și Emil Botta, Ovidiu Constantinescu, Apriliana Medianu, Cicerone Theodorescu.
Având-o alături pe Floria Capsali în calitate de parteneră, colaboratoare și soție, Mitiță Dumitrescu a participat ca interpret la multe recitaluri de dans, având un parcurs interpretativ extins, de la Dansul voievodal pe muzică de Erik Satie până la Craiul de mahala pe muzica lui Mihail Jora și dansȃnd cu precǎdere pe muzicǎ de compozitori români: Mihail Jora, Sabin Drăgoi, Marțian Negrea, Theodor Rogalski, Paul Constantinescu și George Enescu.
Euritmia
Anii ’30-’40 marchează spectacolele realizate de Floria Capsali, dansând pe lectura unor versuri cum ar fi: Prigoana de Arghezi, Domnișoara Hus de Ion Barbu. Mitiță Dumitrescu dansează Duhovniceasca lui Arghezi, Vreau să joc de Blaga și, alături de Floria Capsali, Toamna de Arghezi. Cei care citeau erau străluciții actori George Vraca, Emil Botta și Al. Pop Marțian.
„În seria de poezii mimate, nemișcată, a fost o creatoare neegalată până azi de nici o celebritate internațională. Îmbrăcată în pantaloni de lucru negri, cu tricou strâns bine pe talie, părea un Hamlet melancolic. Cineva citea, după un paravan, Floria sta în punctul central al unui cerc invizibil. Trupul nu ieșea din spațiul mic, însă gesturile ei cântau ritmul versului, pronunțau tăcut sensul ideii. Mi se părea că sonetul era frînt din trupul ei, atât de expresiv purta, în atitudini, substanța poeziei.
La fiecare vers mișca un braț, întorcea gâtul. Picioarele strânse se desfăceau violent la câte un adjectiv răsunător – o clipă brațele se uneau, apoi descriau câte o literă, o curbă în aer – capul se apleca la sfârșitul poemului. Comunica prin această simplificare artistică o emoție covîrșitoare. Și iar imobilitatea trupului prefigura noblețea severă a unui chiparos profilat de cerul Florenței. Alesese poezii de Arghezi, Ion Barbu, Vasile Voiculescu. Nici o clipă nu a fost străină de sensul sufletesc al poeziei. Dimpotrivă, îi sublinia sinteza printr-un adaos în volum și mișcare”.[3]
„Așa cum noi, adică eu și Floria, am plecat la Ansamblul C.G.M., Elena Penescu-Liciu a devenit maestră coregrafă la Teatrul de Operă din București unde a creat un stil propriu, șlefuind, cu inspirație, multe promoții de dansatori”.[4]
În anul 1946, cronicarul Ovidiu Constantinescu scrie despre Mitiță Dumitrescu și Floria Capsali în Revista Fundațiilor: „Dl. Mitiță Dumitrescu, prezență melancolică, asemeni unui vers de Lamartine, ne-a înfățișat un Poem liric pe muză de Liszt, viziune grațioasă, difuză, sentimentală și odihnitoare. Dansurile, a căror coregrafie îi aparține, au înclinat către eclectism, înmănunchind o Haiducească (muzica de Mihalovici) bine ritmată și plină de vitalitate, un hieratic Dans voievodal (Erik Satie), decupaj după simetriile frescelor, o bufonerie amuzantă, mimată de vervă: Craiul de mahala pe muzică de Jora.”
În luna mai 1946, Tudor Arghezi scrie în aceeași revistă: „La recitalul Capsali, poemul a fost muzical, silabisit la pian și schițat de balerină și de un balerin…domnul Mitiță Dumitrescu. Să nu ne mirăm ca niște snobi, că-l cheamă Mitiță și că vrea să rămână Dumitrescu, și că nu a sosit pe scenă pe motocicletă, mistificat de cine știe ce nume exotic dintr-alte emisfere. Nici Racine n-a fost la debutul lui decît Rădăcină. Domnul Mitiță Dumitrescu, să nu ne temem de superlative, e extraordinar. Poate fi ceva mai frumos ca graiul formelor omenești, ridicate ca un talaz de sine stătător și călărind pe lumina undelor, încovoiat, grațios, pitit, răsculat, oblic, tangent, spiral, cu toate aceste mișcări și cu altele, indefinite, împreunate și laolaltă?”.
Mitiță Dumitrescu face o trecere ȋn revistǎ a numelor mari ale baletului și a celor mai bune studiouri la acea vreme: Oleg Danovski, Trixy Checais, Gelu Matei, Petre Bodeuț, Nicolae Iacobescu, Béla Balogh, Carol Apostolescu, iar dintre femei Iosefina Sternfeld, Elena Penescu-Liciu, Mary Georgescu, Marie Jeanne Livezeanu, Nuți Dona, Tamara Capp, Irinel Liciu, Ida Proșteanu, Sanda Orleanu și Pușa Niculescu. Cele mai bune studiouri erau: al doamnei Sybille, Conservatorul Pro Arte sub direcția lui George Cocea și al Verei Karalli.
C.G.M. și Ansamblul „Ciocârlia”
Tot în 1946, Mitiță Dumitrescu renunță la Operă și lucrează la Teatrul C.G.M. „Am făcut aici montări convingătoare, inedite: Când strugurii se coc de Mihail Jora, Sărbătoarea primăverii, primul balet românesc cu tematică muncitorească și Balada patriei pe muzica lui Florin Comișel și altele.”[5]
În data de 10 iunie 1960, Tudor Arghezi scrie despre Balada patriei în “Contemporanul”: „Cei doi inegalați meșteri ai dansului românesc și clasic ne-mai frecventați de ochiul creionului meu, de nu se ține minte, dar tot atât de tineri, de imaginativi, noi în istețimea expresiilor culminante, ale pasului legănat pe șolduri, glezne, brațe, umeri și sâni. A fost o bucurie entuziastă a talazului sufletesc.”
La Teatrul C.G.M., Mitiță Dumitrescu devine profesor de dans clasic și maestru de balet, avându-i ca elevi pe Gheorghe Cotovelea, Nicolae Pantazi, Gheorghe Ștefan, Oprea Petrescu, Mimi Bardezian, Florian Parascan și Nichita Pop.
Mitiță Dumitrescu menționează faptul că Floria Capsali a lucrat și cu Ansamblul „Ciocârlia”, montând lucrări proprii. Amintește aici baletul Tablouri din Galeria Națională, pe muzică de George Enescu – Rapsodia I.
Pentru prima oară, a fost colaborator al Floriei pentru coregrafia spectacolului Rapsodia I de George Enescu, ,,fiind fericit să contribuie și el în calitate de maestru la alcătuirea unei creații românești, și încă semnată de cel mai ilustru reprezentant al muzicii noastre’’.
Rapsodia I a fost concepută după un scenariu alcătuit de Marcel Breslașu. Acțiunea era plasată într-un sat și se petrecea la moară. Chiar dacă libretul literar nu satisfăcea întru totul cerințele dorite, muzica năvalnică a lui Enescu le-a prilejuit multe cortegii de dansuri ce se desfășurau conform ritmurilor vii și pline de viață ale strălucitoarei creații enesciene.
Rapsodia I a fost dansată și în străinătate la Festivalul mondial al Tineretului, în S.U.A., R. P. Chineză, U.R.S.S., R.D.G. și alte țări, obținând aplauze binemeritate.
În anii 1971-1972, reia la Opera Română, împreună cu Floria Capsali, baletul românesc Nuntă în Carpați. În distribuție se aflau: Valentina Massini, Mihaela Crăciunescu, Luminița Dumitrescu, Gheorghe Cotovelea, Petre Ciortea, Mihai Ciortea, Ioan Tugearu și Ștefan Bănică.
Pe data de 6 februarie 1972, dramaturgul Aurel Baranga scrie în “România liberă”: „…Iar Floria Capsali și Mitiță Dumitrescu au descoperit după trei decenii de la prima lor versiune noi zăcăminte de inspirație, de o tulburătoare invenție, ca un semn că tot ce începe cu sufletul poporului n-are sfârșit și moarte. Nunta în Carpați sau triumful lucidității!”.
Tânărul (pe atunci) critic Nicolae Spirescu subliniază în revista “Contemporanul” că: „Speranțele noastre de reînsuflețire a școlii naționale de dans cult prind iarăși aripi… Floria Capsali și Mitiță Dumitrescu înnobilează scenic dansul popular, sporindu-i valențele de exprimare, supunându-l legilor scenei. E drept, atâția ani la Operă nu s-au dansat astfel de balete, dansatorii le-au pierdut stilul și acest lucru s-a resimțit uneori. În ansamblu însă, spectacolul este remarcabil.”[6]
Colaborări cu teatre
Mitiță Dumitrescu contribuie de-a lungul anilor la montarea a numeroase piese de teatru. A colaborat cu Teatrul Național la invitația directorului Liviu Rebreanu, realizând coregrafia împreună cu Floria Capsali la baletele din Sânziana și Pepelea, cu Ion Dacian în rolul principal; dansurile din Înșir-te mărgărite, Zâna apelor, Pădurea vrăjitoarei, Zâna florilor; suita dansantă din Copita de argint de Bajov și Perniac.
Tot la Teatrul Național a colaborat cu regizorul Sică Alexandrescu, realizând împreună O seară la Union (dansatori: Nuți Dona, Mițura Arghezi, Sanda Dimitriu, Malou Ionescu); Cutia cu paiațe de Mircea Ștefănescu (Emil Botta, Jana Popovici, Marietta Deculescu); Castiliana lui Lope de Vega (Marioara Zimniceanu); Mascarada de Lermontov (Iulian Necșulescu, Cella Dima, Aglae Metaxa).
Împreună cu Floria Capsali a avut câteva stagiuni consecutive și la Teatrul Savoy [7], montând operete precum Sybill de Victor Iacoby, în versiunea românească a lui Tudor Mușatescu și V. Timuș și Două inimi într-un vals, ca și la Teatrul Giulești, cu Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan.
Mitiță Dumitrescu a colaborat de asemenea cu regizorii Marin Iorda, pentru spectacole de balet destinate copiilor, Nicolae Dinescu de la Teatrul de Revistă, Sică Alexandrescu de la Teatrul Național, pentru divertismente și mișcare scenică, cu Ion Șahighian.
Ovidiu Constantinescu scrie în “Evenimentul” despre reluarea baletului Demoazela Măriuța din anul 1983, în care dansase Mitiță Dumitrescu: „…Domnul Mitiță Dumitrescu ne-a prezentat un pașoptist autentic, de factură romanțioasă, șarjat cu multă finețe, cu un delicios patetism grandilocvent, cu înflăcărate atitudini. Mitiță Dumitrescu a avut înfățișarea suplă și elegantă și ușor prețioasă pe care o avea Alfred de Musset în caricaturile epocii. A dansat cu un ritm neobosit, dovedind o foarte prețioasă muzicalitate…”[8]
Activitatea de pedagog
A fost profesor la școala de balet a Operei, la Ansamblul ,,Rapsodia română” și la Studioul de balet ,,Floria Capsali”, alături de ea formând numeroase personalități ale dansului, printre care Pușa Niculescu, Gabriela Ionescu (Danovski), Marilena Preoteasa, maestră de balet în Cehoslovacia, Liana și Ioan Tugearu.
Liana Tugearu mărturisește: ,,Am participat la nenumăratele ore de compoziție ale maestrului, în care depășindu-și rigorile disciplinei clasice, se lucra cu atâta concentrare lăuntrică, încât la sfârșitul orelor aveam un sentiment de eliberare psihică, pe care arareori l-am mai retrăit în viață.
În perioada ultimilor ani la acest studio de balet, Floria Capsali și Mitiță Dumitrescu pregăteau împreună cu elevii lor un recital de balet, în care urma să dansez și eu, împreună cu Nela Stoenescu, Anca Lupaș și Ioan Tugearu, în Carnavalul de Schumann. A fost unicul prilej de a-i vedea dansând, la repetiții pe maeștrii mei, în Clair de lune de Debussy și în Serenada de Albeniz. Linia neoclasică pură, caldă și calmă din Clair de lune și linia elegant maiestuoasă, cu nervul de rigoare din Serenadă, defineau dansul maestrului Mitiță Dumitrescu.”[9]
Mitiță Dumitrescu despre Ioan Tugearu: ,,Ultimul elev ce a pășit cu încredere și curaj din Studioul nostru de balet, afirmându-se ca o rară valoare artistică pe firmamentul coregrafiei românești este Ioan Tugearu, astăzi artist dansator și maestru de balet de frumoasă reputație, cunoscut atât în țară, cât și peste hotare, unde s-a dovedit un desăvârșit solist, profesor de balet și coregraf cu reale însușiri. El este continuatorul nostru direct pe linia adoptată pentru propagarea și propășirea dansului scenic cult, a dansului de caracter românesc pe care am convingerea fermă că îl va duce la biruință și strălucire. A biruit deja, punând în scenă, la Opera Română, o seară de balet românesc, seară închinată Floriei Capsali, maestra lui dragă, pe care a venerat-o cu cea mai aleasă devoțiune până în ultima ei clipă de viață. Seara concepută de talentul lui fecund a avut un succes extraordinar și nu este cu nimic mai prejos decât un spectacol de dans pe care l-ar fi coregrafiat Floria. Frumoasa potecă pe care a pășit Ioan Tugearu duce spre drumul trasat de noi, și pe care el merge acum cu toată încrederea. Fie-i numai spre bucurie și succes.’’
Pușa Niculescu: ,,Mitiță a fost și el un bun pedagog, făcea ore frumoase, cu multă fantezie, obligându-ne să ne dăm tot interesul. Amândoi au încurajat valoarea, talentul, destoinicia, cu generozitate și inteligență”.[10]
Liana Tugearu: ,,Maestrul Mitiță Dumitrescu s-a format și și-a desfășurat o bună parte din carieră în deceniile trei și patru ale secolului nostru, etapă a culturii românești, când, după ce-și îndeplinise destinul istoric, țara își modela un destin cultural, în toate domeniile și nu mai puțin în dans. Prin tot ce a creat atunci și a continuat în deceniile următoare, maestrul Mitiță Dumitrescu și-a înscris definitiv numele în istoria baletului românesc.”[11]
De-a lungul anilor, este chemat alături de Floria Capsali la Combinatul siderurgic de la Hunedoara, la Suceava, la Tulcea, Constanța, la Fabrica de sticlă din Turda, la Craiova – unde a ținut un curs de 6 săptămâni pentru artiștii amatori.
În anul 1982, împreună cu colegul său Gabriel Negry, Mitiță Dumitrescu participă în juriu la Festivalul de balet contemporan de la Focșani. Asistă împreună la spectacole, văzând tineri, dansatori valoroși și coregrafi. Ulterior, participă în jurii la mai mai multe concursuri, alături de eleva sa, Liana Tugearu.
Mitiță Dumitrescu redactează o carte monografică și de memorii dedicată Floriei Capsali, intitulată Amintiri despre Floria Capsali, ȋn care mǎrturisește cǎ ȋși împărtășește experiența cu Ioan Tugearu, Alexa Mezinescu, Mireille Savopol, Vasile Solomon și alți oameni de talent, care s-au afirmat și exprimat cu pasiune, în consens cu gândirea și structura lor temperamentală. Se prezintă ca fiind o fire contemplativă, melancolică și poetică, cǎreia i se potriveau roluri lirice și romantice din balete.
,,Mie mi s-au potrivit rolurile de prim-dansator al baletelor, rolurile lirice, romantice. Alții n-au putut face rol de protagonist, neavând un fizic adecvat și s-au rezumat la rolul de compoziție. Și chiar dacă își făceau munca la un înalt nivel valoric, rămânea undeva un regret, un gust amar că nu puteau aborda aceste roluri romantice de mare amploare. Un răzvrătit în altă accepție n-am putut fi, deoarece am o fire contemplativă, melancolică și, pe undeva, poetică.”
Mitiță Dumitrescu a obținut titlul de artist emerit al Republicii Socialiste România, fiind răsplătit de sutele de mii de spectatori cu sincere aprecieri.
Unul dintre cele mai mari merite atribuite Floriei Capsali și lui Mitiță Dumitrescu este montarea unor lucrări complet originale pe muzica românească compusă de Mihail Jora, Paul Constantinescu, Sabin Drăgoi, Marțian Negrea, Theodor Rogalski sau George Enescu sau a unor compozitori străini.
Mai târziu, în 1990 când se înființează Secția de Coregrafie de la I.A.T.C. „I.L.Caragiale” din București, Mitiță Dumitrescu este invitat să predea euritmie, inspirȃndu-i pe studenți prin ținuta și pasiunea sa neștirbitǎ pentru dans.
[1] Lucian Cursaru, Paravan cu iriși, Vol. I, , Editura muzicală, București 1984, p.24
[2] L. Cursaru, Paravan cu iriși, pp.26-27
[3] Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viață, Editura Eminescu 1988, pp.28-29
[4] L.Cursaru, Paravan cu iriși, p.30
[5] L.Cursaru, Paravan cu iriși, p.32
[6] L. Cursaru, Paravan cu iriși, p.33
[7] L. Cursaru, Paravan cu iriși, p.34
[8] Mitiță Dumitrescu, Amintiri despre Floria Capsali, p.51
[9] Liana Tugearu, O lume întreagă din fărâme, Vol. I, 2015, pp.199-200
[10] Lucian Cursaru, Paravan cu iriși, p.153
[11] Lucian Cursaru, Paravan cu iriși, p.153