,,Am făcut totul pentru a ridica baletul nostru la un nivel cât mai înalt. Am muncit mult, enorm, alături de dansatori talentați și am reușit, pot spune, lucruri mari“.

                                                                                               Anton Romanowski

Anton Romanowski se naște la 21 decembrie 1882, la Varșovia, Polonia, într-o familie modestă.

Urmează ȋn orașul natal cursul primar și patru clase de liceu, în paralel cu cursurile de balet de pe lȃngǎ Opera Mare din Varșovia. Tot în copilărie descoperă și vioara, instrument pe care-l va îndrăgi tot restul vieții. Mai tȃrziu, va folosi vioara pentru corepetiție, iar arcușul pentru corecturile aplicate elevilor.

În 1890, la numai 8 ani, are șansa de a lucra cu cei mai renumiți profesori de balet ai timpului: Antoine Meunier și Rafael Grassi. Ulterior va studia cu Serge Legat și Enrico Cecchetti.

În 1897 debutează la Opera din Varşovia, la vârsta de 15 ani. În anul 1900, la 18 ani, este angajat în corpul de balet al Operei Mari din Varșovia, unde dansează în divertismente din opere și în baletul Coppelia de Leo Delibes, în coregrafia maestrului polonez Walczak.

Cariera sa ia avȃnt curȃnd, astfel că la sfârșitul aceluiași an este angajat ca balerin, apoi ca prim-solist la Opera din Tiflis (Tblisi de astăzi, capitala Georgiei), unde debuteazǎ în divertismentul din opera I Pagliacci de Pietro Mascagni și unde va monta ulterior baletele Chopiniana, Silfidele și La manevre.

1914 este anul de cotitură în viața artistică a lui Anton Romanowski, cȃnd ia contact cu trupa lui Serghei Diaghilev, care pregătea stagiunea 1914-1915 a Baletelor Ruse la Paris. Diaghilev colaboreazǎ cu mari compozitori – Maurice Ravel, Paul Dukas, Igor Stravinsky –, pictori – Leon Bakst, Picasso – și oameni de litere, precum Alexandre Benois. Romanowski dansează în trupa lui Diaghilev alături de Tamara Karsavina, Thomas și Bronislava Nijinsky, tatăl și sora vestitului dansator Vaslav Nijinsky. Aici o cunoaște și pe celebra balerină Anna Pavlova, căreia îi devine partener și cu a cǎrei trupǎ pleacǎ ȋntr-un turneu la Londra.

 

La sfârșitul anului 1915 revine ȋn Rusia, unde continuă sǎ danseze și sǎ lucreze ca maestru de balet ȋn mai multe teatre, montând divertismente din operele Lakmé de L.Delibes, Faust de Ch.Gounod, Halka de S.Moniuszko, Salomeea de R.Strauss, Cneazul Igor de Al.Borodin, Casa cu trei fete de Fr.Schubert, Tannnhäuser de R.Wagner, Thaïs de J.Massenet, Nunta lui Figaro de W.A.Mozart, Mazeppa de P.I.Ceaikovski.

 

Începe sǎ realizeze creații mai ample – baletele Coppelia de L.Delibes, Giselle de A.Adam, Şeherezada de N.Rimski-Korsakov, Zâna păpușilor de J.Bayer, Invitație la vals de C.Maria von Weber, Lacul lebedelor de P.I.Ceaikovski, unele din aceste titluri fiindu-i cunoscute ȋn versiuni anterioare, din Rusia sau de la Paris.

 

Între anii 1916-1917, în timpul primului război mondial, luptă în armata rusă şi dă spectacole gratuite pentru răniţii din spitale, copii şi săraci.

 

Din 1918 este angajat pȃnǎ ȋn 1923 ca prim-balerin și maestru de balet ȋn teatre de operă și balet din Rusia. În aceastǎ perioadǎ pune ȋn scenǎ numai divertismente din opere, iar ȋn unele și danseazǎ: la Ekaterinoslav Dama de picǎ și Evgheni Oneghin de P.I.Ceaikovski, la Ufa și Cazan Snegurocika și Sadko de N.Rimski-Korsakov, la Saratov și Nijni Novgorod Ruslan și Ludmila și Ivan Susanin de M.I.Glinka, la Volgograd Rusalka de A.S.Dargomijski, la Astrahan Samson și Dalila de C.Saint-Saëns, la Irkuțk Carmen de G.Bizet, apoi Trubadurul, Rigoletto și Traviata de G.Verdi la Baku și Tomsk.

În 1924 se reîntoarce în țara natală, cu o mare experiență coregrafică și artistică și cu o reputație internațională deja bine stabilitǎ, fiind angajat la Opera din Varșovia. Dar ȋn curȃnd vine ȋn Romȃnia și, la invitația directorului Operei, dirijorul George Georgescu, se stabilește la București, ȋmpreunǎ cu Eleonora Dobiezka, partenera sa polonezǎ, care va deveni prim-solistǎ a tinerei companii de balet pe care o creeazǎ.

 

 

De-acum ȋnainte va desfǎșura o activitate deosebit de prolificǎ și de longevivǎ, ȋn calitate de balerin, coregraf și profesor și va fi angajat al Operei Romȃne ȋn trei rȃnduri: ȋntre 1925-1928, 1931-1935 și 1947-1957. Astfel, anul 1925 constituie certificatul de naștere al baletului profesionist romȃnesc.

 

 

Un prim contact cu Bucureștiul ȋl avusese deja ȋn 1922, cȃnd gazeta Curierul artelor insera o scurtă știre în rubrica ,,Informațiuni”, anunțȃnd că ,,maestrul de balet Romanowski de la Opera din Varșovia a sosit în capitală. El a dansat, în vară, în mai multe fragmente de balet în cadrul unui spectacol al companiei ,,Zâmbetul’’ de la Teatrul Eforie.” [1]

 

Printre soliștii balerini ai Operei din București care s-au remarcat ȋn perioada interbelicǎ se numǎrau Mia și Carol Apostolescu, Marioara Holban, Josefina Sternfeld, Elena Penescu-Liciu, Tamara Capp, Iosefina Krannich, Marie Jeanne Livezeanu, Nuți Dona, Roman Morawski, Simion Siomin, Eleonora Dobiezka, Eugen Dobiezki, Eugen Coziarski, Vera Karally, Maria Georgescu-Cholet – viitoarea sa soție –, Béla Balogh și Nicolae Iacobescu, care îi va deveni peste ani cel mai apropiat colaborator și asistentul preferat.

 

Deși deja matur, Anton Romanowski ȋncepe sǎ monteze cu sȃrg, dansȃnd el ȋnsuși roluri prim-solistice ȋn cȃteva din producțiile sale: Petre, ȋn La manevre de Armsgemer (1925); Iubitul Zobeidei, ȋn Șeherazada de N.Rimski-Korsakov și Negustorul, ȋn Zâna păpușilor de J.Bayer (1926); Poetul, ȋn Chopiniana, Fr.Chopin (1927); Maurul, Pierrot, ȋn Petrușka de I.Stravinski și Păstorul, ȋn Nippes de J.Bayer (1928).

 

 

Afișele Operei se umplu ȋn scurtǎ vreme cu titluri de balete clasice pe gustul unui public abia ȋn formare și care agreazǎ libretele lejere, exostismul și fantasticul, ca și noutǎțile de ultimǎ modǎ „de la Paris”: Coppelia de L.Delibes, Rapsodia a II-a de Fr.Liszt și Aragoneza de M.Glinka (1925) sau Invitaţia la vals de C.M. von Weber (1927).

 

Dar mai cu seamǎ produce divertismente din opere, gen cu care era deja familiarizat și care-i permitea etalarea excelentei sale cunoașteri a dansurilor de caracter: Boris Godunov de M.Musorgski, Aida de G.Verdi (1925); Salomeea de R.Strauss (1926); Trubadurul de G.Verdi și Dama de pică de P.I.Ceaikovski (1928). Pe afișul pentru opera Trubadurul, Romanowski apare ca ,,director de balet”.

 

Josefina Krannich-Corbu:

„Chiar în anul venirii sale m-a distribuit în rol solistic din divertismentul de balet din opera Trubadurul. Până atunci, ca elevă, dansam în Noaptea Valpurgiei și divertismentul din opera Aida, pregătit la început de Teresa Battagi, apoi de Romanowski. Devenind maestru al Operei bucureștene, Romanowski a pregătit cu tot corpul de balet nenumărate divertismente, înviorând întreaga activitate, transformând sistemul de instruire. Se chinuia cu noi, îndrepta defectele, ne arăta lucruri noi, ne ajuta să ne depășim profesional. Cu o răbdare fără sfârșit ne distribuia treptat, în roluri mai dificile, confruntîndu-ne astfel cu emoțiile scenei, cu publicul. [..] Lui Anton Romanowski îi datorăm foarte mult. El ne-a făcut balerine pe toate, el a creat baletul nostru clasic. A fost un profesor foarte bun, la începuturile sale. Chiar și mai târziu, cînd avea experiență, un nume, ne duceam dimineața și luam lecții la școala lui din spatele fostului Palat al Poștei. Aș mai adăuga că avea un suflet tânăr.” [2]

 

Iosefina Sternfeld-Grefu:

„Când a venit, era deja în vârstă, spre 45 de ani. Dincolo de unele defecte omenești inerente, și-a demonstrat cu strălucire talentul de pedagog, îmbogățind repertoriul, împărtășindu-ne cunoștințe de balet clasic, atât de necesare tinerei noastre trupe.” [3]

 

 

În anul 1928, datorită schimbărilor repetate a directorilor Operei Române, crizei economice, legilor de interdicție a șederii străinilor în țară, Anton Romanowski își întrerupe temporar activitatea și pleacă ȋn Polonia, unde danseazǎ la Opera Mare din Varșovia și la Cracovia. Apoi, la Opera din Belgrad, unde monteazǎ baletele Javotte de C.Saint-Saëns, Daphnis și Chloé de M.Ravel, Căluțul cocoșat de C.Pugni, Invitație la vals de C. Maria von Weber și Lacul lebedelor de P.I.Ceaikovski.

 

În locul său rămâne Vera Karalli, fostǎ elevă a Școlii de Balet din Moscova, prim-balerină a Teatrului Bolșoi, membrǎ a Baletelor Ruse ale lui Diaghilev și stea a filmului mut, care continuǎ dezvoltarea companiei ȋn direcția trasatǎ de Romanowski.

 

Reȋntors ȋn București ȋn 1931, Maestrul reia firul premierelor de balet, din nou interpretȃnd roluri principale ȋn unele dintre acestea: Jean, ȋn Javotte de C.Saint-Saëns (1931); Glaucus, ȋn Iris de C.C.Nottara și Daphnis, ȋn Daphnis și Chloé de M.Ravel (1932), cȃt și ȋn Preludiile de Fr.Liszt (1931) sau Piaţa mare de M.Jora (1932).

 

Din paleta creațiilor sale nu puteau lipsi divertismentele din opere, la a cǎror listǎ adaugǎ: Liliacul de J.Strauss, Cneazul Igor de A.Borodin și Carmen de G.Bizet (1931); Faust de Ch.Gounod, Thaïs de J.Massenet și Andrea Chenier de U.Giordano (1932); Bijuteriile Madonnei de E.W.Ferrari (1933); Casa cu trei fete de Fr.Schubert, Nevestele vesele din Windsor de O.Nicolai și Maeştrii cântăreţi din Nűrnberg de R.Wagner (1934), ca și Ebrea de J.F.Halévy (1935).

 

Odatǎ cu ȋnaintarea ȋn vȃrstǎ se orienteazǎ tot mai mult cǎtre pedagogia baletului. Contribuie la înfiinţarea Conservatorului de Muzică, Coregrafie şi Artă Dramatică „Pro Arte“ din Bucureşti, unde este profesor după 1936, iar în perioada 1939 – 1947 este maestru de balet la Studioul Elenei Penescu-Liciu, care ȋi fusese elevǎ.

 

Nuți Dona:

„Era un maestru foarte bun la predarea lecțiilor, un coregraf excelent. Era foarte pretențios și dur, dar nu era distant.” [4]

 

Oleg Danovski:

,,L-am întâlnit prin anii ‘34-35. Trebuie să știi că Romanowski a activat în țară la noi după primul război mondial, cu mai multe întreruperi. Întreruperile au fost determinate de o serie de fricțiuni cu câțiva dintre directorii Operei Române. Apoi, în perioada interbelică au existat condiții sociale vitrege pentru străini, criză economică etc. Totuși, este foarte interesant că acest pasionat balerin, coregraf, profesor s-a legat puternic de școala, în formare pe atunci, a baletului românesc. A fost unul dintre membrii fondatori ai primei școli de coregrafie de la noi. A fost distins cu numeroase medalii și ordine precum și cu Premiul de Stat pentru valoroasele sale contribuții la formarea acestei prestigioase școli naționale de balet.”

 

“În 1925, George Georgescu l-a angajat la Opera Română ca prim-dansator, investit și cu calitatea de maestru de balet. L-am văzut dansând pe Anton Romanowski în mai multe montări. Se observa că urmase școala solidă de balet a lui Serge Legat și Rafael Grassi. Că studiase în profunzime tehnica baletului clasic rus, fără de care și azi aspirația spre ”zbor” rămâne o aventură gratuită. După câte știu, un timp, înaintea primului război mondial, a avut ocazia să fie partenerul celebrei Anna Pavlova. A dansat împreună cu doi membri ai familiei Nijinsky la Kiev, Thomas și Bronislava, tatăl și sora celebrului Vaslav Nijinsky.” [5]

 

Béla Balogh:

„Romanowski impunea cu autoritatea lui, cu temperamentul vulcanic, cu personalitatea artistică. Știa foarte multe lucruri, dansase în trupele de balet clasic de înaltă clasă, cu Nijinsky și Anna Pavlova, cu Karsavina și Kschessinskaya. Ca să întărească colectivul a adus dansatori polonezi, mulți buni profesioniști. Încheia cu ei angajamente anuale, care se reînoiau prin voința ambelor părți. Aceștia au fost Paul Dobiezki, Koziarski, Andrei Bobrov-Snejinski, un sârb – Mișa Ristici, apoi Elenora Dobiezka, Karlewska, Kaminska. Unii s-au stabilit la noi, făcându-și datoria față de noua lor patrie. Așa s-a întâmplat și cu Roman Morawski, care rămâne un nume de marcă în istoria baletului românesc și în special clujean.” [6]

Deși s-ar fi putut pensiona, Anton Romanowski revine dupǎ rǎzboi cu ȋnnoitǎ energie, angrenȃndu-se ȋn mai multe angajamente. În 1944 devine maestru de balet al Ansamblului Casei Centrale a Armatei din București. Formează și aici o trupă valoroasă de dansatori și balerini, care va susține numeroase spectacole lirico-dramatice, în special operete.

 

În 1947 se ȋntoarce la Opera Romȃnǎ, pe care o slujește cu devotament pentru a treia oarǎ, pȃnǎ ȋn 1957.

 

Continuǎ sǎ danseze, de aceastǎ datǎ ȋn balete semnate de Oleg Danovski – Compozitorul, ȋn Rapsodia in blue de G.Gershwin (1946); Căpitanul, ȋn Soția Căpitanului de L.Profeta și Burghezul, ȋn Mica poveste vieneză de M.Daia (1947); Verde Împărat, ȋn Harap Alb de A.Mendelsohn (1948); Ghirei, în Fântâna din Baccisarai de B.Asafiev (1947). Pentru ultimul rol menționat, este remarcat în presă nu numai pentru calitățile sale de dansator, ci și de maestru de balet, ocupându-se de dansurile de ansamblu.

Adrian Caracaș:

,,Epoca de majorat a coregrafiei naționale” a fost atinsă în anul 1947, după sfârșitul celui de-al doilea război mondial și instaurarea comunismului, atunci când Anton Romanowski s-a reîntors pe prima scenǎ lirică a țării, moment de revitalizare a baletului românesc.’’

În 1949 luase ființă Liceul de Coregrafie din București, mai ȋntȃi ca Şcoală Medie. Numit titular la catedrele dans clasic și dans de caracter, Anton Romanowski va activa aici timp de un deceniu, pȃnǎ ȋn 1959. Sub îndrumarea lui sunt formate viitoarele stele ale baletului românesc, ȋn particular sau la Liceul de Coregrafie: Oleg Danovski, Ileana Iliescu, Ion Bǎitanciuc, Béla Balogh, Gelu Barbu, Cora Benador, Alexa Mezincescu, Rina Constantini, Simona Ştefǎnescu, Marta Hertzeg, Valentina Massini, Adrian Caracaș, Amatto Checiulescu, Cristina Hamel, Eugen Mărcui, Pușa Niculescu, Petre Ciortea, apoi Magdalena Popa, Luminița Dumitrescu, Rodica Simion, Elena Dacian.

 

Creeazǎ neobosit coregrafii pentru divertismente din opere: Văduva veselă de Fr.Lehar și Mireasa vândută de B.Smetana (1947); Ivan Susanin de M.Glinka și Traviata de G.Verdi (1949); Rigoletto de G.Verdi (1951); Rusalka de A.S.Dargomijski (1952); Maeştrii cântăreţi din Nűrnberg de R.Wagner (1957).

 

Singurul balet montat ȋn ultima perioadǎ a activitǎții sale este Coppelia, ȋmpreunǎ cu Oleg Danovski. Acesta are premiera ȋn data de 5 decembrie 1954, sub conducerea muzicală a lui Robert Rosenstek și este ȋn fapt o reluare a versiunii sale din 1924, cȃnd din distribuție făcuserǎ parte el însuși în rolul lui Franz, Eleonora Dobiezka în rolul Swanildei și Simion Siomin în rolul lui Coppelius, decorul fusese realizat de M. Rubinger, iar costumele de Mac Constantinescu.

La premiera din 1954, care a marcat și primul balet integral prezentat la sediul actual, rolul Swanilda a fost interpretat de Sanda Orleanu, din distribuție fǎcȃnd parte de asemenea Pușa Babeș, Gabriela Ionescu, Maria Bardezian, Irinel Liciu, Lulu Ross, Josette Lupu, Viorica Popescu, Clara Volini, Coca Iuga, Gelu Matei, Gabriel Popescu, Gheorghe Cotovelea (în rolul lui Franz) și, nu în ultimul rând, Stere Popescu, care a realizat una din cele mai valoroase ipostaze scenice ale lui Coppelius.

Spectacolul a fǎcut parte din repertoriul Operei din București timp de 50 de ani de la crearea sa, în forma originală, fiind alǎturi de Lacul lebedelor unul dintre cele mai longevive din istoria instituției.

Deși se pare cǎ ȋn culise nu totul era roz, rezultatul a fost un succes de duratǎ.

 

Esther Magyar:

,,Oleg Danovski n-a acceptat să colaboreze cu Anton Romanowski. Cu greu au făcut împreună coregrafia și regia la Coppélia.” [7]

 

,,[…] La Coppélia, pe care Oleg a făcut-o în colaborare cu Anton Romanowski, Mihail Gabovici [8] a cerut să se schimbe niște lucruri foarte spirituale și drăguțe din actul al doilea. Și asta numai fiindcă nu înțelegea replica scăpărătoare a coregrafului nostru. Din păcate Oleg l-a ascultat; cu mai multă fermitate în opinii astăzi am fi avut un spectacol mult mai atractiv.” [9]

Anton Romanowski a fost distins cu titlul de Maestru Emerit al Artei în 1952, cu ordinul Muncii, clasa a III-a și titlul de laureat al Premiului de Stat în 1954 pentru meritele dosebite la formarea baletului românesc, prin montările sale valoroase și pregătirea mai multor generații de balerini.

 

 

Dar nu toatǎ lumea s-a bucurat de succesele lui. Béla Balogh se simțea nedreptățit de faptul că Anton Romanowski a fost distins pentru baletul din opera Rusalka, deoarece spectacolul trebuia să se monteze sub semnătura sa.

 

„Eu văzusem altfel această scenă, mai uimitoare, mai expresivă. Ea se petrecea în fundul apelor, tehnica balerinelor nu era potrivită așa cum o văzuse coregraful. Socotesc că important e să transmitem tot ce a fost bun în noi, experiența, harul, crezul umanist perpetuat în această artă, iar măruntele neînțelegeri pot rămâne mai departe, învăluite în taină.” [10]

 

Apare pentru ultima datǎ pe scenǎ ȋn 1957, dansȃnd mazurka ȋn baletul Coppelia, la vȃrsta de 75 de ani.

 

Adrian Caracaș

,,După ani de muncă fructuoasă, de frământări, de grija infinitelor țesături artistice, eforturi pe care le resimțea printr-o firească oboseală fizică, ce inevitabil aveau sǎ-l poarte spre anii târzii de viață, s-a retras în universul său, atât de ciudat, într-un bloc nou, modern, din cartierul bucureștean Colentina. Îl vizitam din când în când. Ne primea cu mare bucurie alături de Clara, soția lui, pianistă și colaboratoare de nădejde.”

 

Esther Magyar, directoare atȃt a compartimentului de balet al Operei cȃt și a Liceului de Coregrafie (1952-1969):

„Nu aș vrea să dezvolt un rechizitoriu, dar niciodată n-am înțeles de ce un coregraf sau maestru de balet nu poate accepta, cu inima deschisă, ceea ce realizează un alt coleg, prin prisma sensibilității și responsabilității sale. Depășind cadrul relatării, trebuie să vă spun că sărbătorirea pensionării lui Romanowski am făcut-o noi, la Liceu, nicidecum la Opera Română, unde maestrul a muncit peste trei decenii.” [11]

 

Anton Romanowski se stinge din viață la 25 iulie 1972, la vârsta de 90 ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu Catolic din București.

 

 

Adrian Caracaș:

,,A plecat dintre noi când baletul românesc avea de-acum un nume.”

 

Astăzi, la Opera Națională din București, cea mai mare sală de balet îi poartă numele, în memoria sa.

Esther Magyar:

,,Anton Romanowski a făcut, la început, spectacole cam depășite. Pe urmă divertismentele lui de balet au avut succes, căci era un cunoscător al vocabularului academic și un profesor remarcabil.’’ [12]

 

Alexa Mezincescu:

„Era un creator de pași, avea resurse nelimitate, dispunea de un limbaj coregrafic de o fantezie și bogăție nelimitate. Combinațiile pe care le crea erau perfect muzicale, logice ca mișcare, executai cu plăcere tot ce-ți dădea, n-aveai ce completa. Acum, dacă stau să mă gândesc și să recapitulez un drum, îmi dau seama că a fost coregraful cel mai bogat imaginativ. Cunoștea niște școli de balet, îmbina școala rusă cu Cecchetti.” [13]

 

Adrian Caracaș:

,,Cu o abordare de înalt profesionalism, Anton Romanowski era un perfect cunoscător al școlii clasice ruse, bazată pe cele mai stricte reguli ale mișcării, ale anatomiei corpului uman, reguli sine qua non pentru abordarea oricărui stil, gen sau formă coregrafică.”

 

Gabriel Negry:

„Părerea mea este că el miza foarte mult pe dansul de caracter, de aceea în tabloul polovțian din opera Cneazul Igor Romanowski strălucea.” [14]

 

Oleg Danovski:

,,Am avut șansa de a dansa împreună chiar în baletul Operei, Harap Alb, Fântâna din Baccsisarai, Soția căpitanului. La una din montările cu spectacolul Coppelia de Delibes am lucrat în colaborare cu dânsul. Era un strălucit maestru de balet. Abia mai târziu când, în timpul unor turnee în străinătate m-am întâlnit cu colegi de-ai săi din aceeași școală – pe unul l-am cunoscut tocmai în SUA, la Pasadena –, am realizat ce putere de propagare are această școală. […]

Anton Romanowski a fost unul dintre acei mari artiști care au contribuit la schimbarea la față a baletului românesc. Fapt esențial.’’ [15]

 

Adrian Caracaș:

,,Crearea baletului clasic românesc și înființarea școlii românești de coregrafie sunt strâns legate de numele celui ce a fost părintele baletului clasic românesc.”

 

Béla Balogh:

„El era exponentul vechiului balet academic rus, urmărea doar ținuta și tehnica; nu exterioriza sentimentele, nu trăia rolul, rămăsese credincios acestor norme uscate. Ca toți vechii maeștri de balet, el cînta la vioară, pe atunci nu erau corepetitori pianiști. Cunoștea partitura, citea note, mergea după ritm când monta, fără a ajunge însă la măsuri complicate.” [16]

 

Pușa Niculescu

„…cu el am lucrat mai puțin în cadrul Operei. Știa, incontestabil, multe lucruri, dar când îl întrebam ceva spunea: Vino la mine la Studio. Și am fost, ca elevă particulară, ca să mai învăț ceva din secretele lui”. [17]

 

Oleg Danovski

,,Ce-i datorez eu? O solidă formație artistică și tehnică. În timp ce evoluam ca balerin la “Alhambra” am strâns ceva bani. Mai târziu […] am putut să urmez cursurile la Studioul de balet deschis de Anton Romanowski. Am luat lecții de la un pedagog desăvârșit. Știa să încurajeze pe cei perseverenți și să intuiască acele calități care vor particulariza, mai târziu, viitorii balerini. Este dificil să-ți explic cât de mult a însemnat ucenicia mea la școala lui Romanowski. Numai dacă ne-am putea întoarce în timp…

 

Am învățat lucruri esențiale. Lucruri ce m-au apropiat inevitabil de Operă, de creația clasică și de caracter. Acolo am înțeles că dansul clasic este, în aceeași măsură, tehnică și poezie. Numai cu poezia corpului, a mișcării, nu faci mare lucru. Trebuie să deții și limbajul prin care să comunici acea tensiune interioară pe care înveți s-o trăiești. În spectacolul de balet, fără tehnica dansului clasic, lucrul mi se pare a fi cu neputință. De la Romanowski am deprins baza tradițională, clasică, a marelui balet rusesc. Tehnica veche, solidă, care m-a ajutat mult în formarea mea ca balerin.

 

Fără niciun dubiu, lui Anton Romanowski îi datorăm într-o bună măsură dezvoltarea școlii și baletului clasic românesc, cȃt și asimilarea unei estetici specifice creației clasice.” [18]

 

Tilde Urseanu

„I-am fost elevă, apoi colegă, și cu toată marea diferență de vîrstă dintre noi, mai târziu ne-a legat o adevărată prietenie. Astăzi, cînd îi evoc amintirea, sunt încă sub impresia personalității marelui nostru înaintaș, exemplu de probitate profesională, comportament artistic, simț pedagogic, neîntrecut în modestie și noblețe sufletească. Era un perfect cunoscător al școlii clasice ruse, bazate pe reguli stricte, reguli sine qua non pentru abordarea oricărui stil, gen sau formulă coregrafică.

 

A format generații întregi de dansatori. În clasă, selecția se făcea de la sine: el nu declara pe cineva mare sau talentat, iar cei care au rezistat și au perseverat au putut cunoaște mai târziu fericirea împlinirii artistice. Obișnuia să explice, teoretic, un exercițiu sau un fragment, obligându-ne astfel pe noi, elevii, la o concentrare maximă pentru a înțelege repede ceea ce ni se cerea.

 

A fost un grup puternic de dansatori și balerine ca Mia Apostolescu, Josefina Sternfeld, Marie Jeanne Livezeanu, Béla Balogh, Nuți Dona și alții. Îmi amintesc cu emoție că alături de el am dansat în Mazurka din opera Ivan Susanin și în Fântâna din Baccisarai, seri de neuitat care mi-au rămas pentru totdeauna întipărite în minte.” [19]

 

Adrian Caracaș:

,,Avea obiceiul să explice un pas, un exercițiu, un fragment coregrafic cu toate amănuntele, mimând întreaga mișcare, obligând elevii la o concentrare maximă pentru a înțelege ceea ce le cerea, apoi brusc, punea să se execute totul pe muzică, în tempo-ul comandat, fără opriri sau explicații suplimentare. Când era nemulțumit, îți spunea obișnuita lui glumă: “Primii 15 ani sunt mai grei…”, ceea ce era mai mult decât o încurajare.”

 

Ileana Iliescu:

,,Mama a considerat că voi fi mult mai avantajată lucrând singură cu maestrul Romanowski, care astfel se ocupa doar de mine, spre deosebire de colegele mele care, la Leningrad, studiau într-un grup mare și într-adevăr așa a fost, tehnica și virtuozitatea mea datorându-se acestui magician al performanței coregrafice.

 

Îmi amintesc că mama mă însoțea la lecții, acasă la maestru, pe strada Mărășești, într-o căsuță unde sufrageria se transforma în clasă de studio, iar balustrada în … bară pentru exerciții. Doamna Romanowski ne acompania la pian, iar mama stătea cuminte pe un scaun oferit de maestrul care însă, adesea, arunca spre mine un alt scaun sau nelipsitul său baston, dacă nu realizam tot ce îmi cerea. Acesta era și motivul pentru care insistam să fiu însoțită de mama pentru că, recunosc, îmi era cam frică de reacțiile lui imprevizibile.

 

Dar când răspundeam cerințelor lui, executând bine mișcările, mă ,,premia” cu câte o bomboană. Avea un profil de medalie și o ținută impecabilă, în ciuda vârstei lui înaintate, ținută pe care, trebuie să recunosc, am moștenit-o; dar nu numai atât, ci și port de bras-urile elegante, expresive și o tehnică virtuoză care mi-a permis să abordez roluri de mare forță. Succesele carierei mele le datorez acestui admirabil dascăl și maestru.

 

Regret și astăzi că la dispariția lui, în 1972, la vârsta de 90 ani, nu l-am putut conduce pe ultimul drum, pentru că dansam într-un spectacol la Constanța. N-o să uit niciodată sfaturile sale în toate domeniile de viață și de artă care mi-au fost călăuză neprețuită. Nevorbind corect limba română, îmi spunea ,,Draga, în viață să nu faci niciodată excese în niciun domeniu, așa vei trăi mult și bine, până îți vei atinge țelul de a fi în vârful piramidei artistice – nu logodnici, nu distracții, numai studiu, casă, odihnă și viață echilibrată din toate punctele de vedere.”

 

Acesta a devenit și crezul meu, iar el m-a ajutat să mă desăvârșesc și să-mi ating toate aspirațiile, devenind prim-balerină a scenelor românești și internaționale. Nu pot să uit că Romanowski ne dădea să facem multe relevé-uri, pe care le considera ,,pâine cu unt” pentru balerine, pentru că întăreau gleznele și astfel poantele deveneau o joacă.” [20]

 

Rina Constantini începuse să ia lecții de balet cu maestrul Anton Romanowski ȋncǎ din liceu:

„La început am luat lecții pentru a învăța mișcarea. Cum eram setoasă de cunoaștere, când maestrul pleca în turnee învățam cu Floria Capsali, conjugând două modalități de pregătire: Floria lucra mai ales brațele, Anton Romanowski insista pe tehnică, forță, virtuozitate.”

 

„Îmi amintesc că Floria ne ceruse, cu doi ani înainte, să intrăm în ansamblul Operei Române dar maestrul ne reținea în Studio. Ne programa însă recitaluri chiar pe scena Operei. […]. Îmi amintesc însă că în Studio la Anton Romanowski se făceau și 32 de fouetté-uri. Să nu vă surprindă, căci fetelor noastre nu le lipseau însușirile, calitățile native. Ne lipseau studierea și cunoașterea unei școli cu tradiție. Când au venit maeștrii de balet sovietici Seda Vasilievna Sarkizian, Kurilov, Gabovici, s-a trecut la lucru cu râvnă pentru a deprinde tehnica academică rusă.” [21]

 

Simona Ștefănescu:

„Primul maestru cu care am învățat a fost Anton Romanowski. Cum am mai spus, cu dânsul am învățat baletul clasic, conștiincios, cu scopul declarat de a face din el o profesie.[…] A fost o experiență prețioasă, lucram și comunicam permanent cu ceilalți colegi care veneau să-și verifice cunoștințele, să învețe lucruri noi de la maestrul Romanowski. N-am amintit de Ira Lucezarskaia, Elisabeta Henția, de Stere Popescu care frecventau studioul.” [22]

 

Elena Penescu-Liciu:

,,Voi purta tot timpul cât voi trăi amintirea lui. De curând am trecut pe la mormântul său de la Cimitirul Catolic de la Bellu și i-am dus flori. Mi-a plăcut la el pasiunea pentru balet, hotărârea, care este arma celor tari, îndrăzneala. Era un talent impetuos, veșnic neliniștit și căutător. A fost un mare maestru, De la el am învățat multă tehnică, însă am eliminat duritatea în dans pe care el o arăta. Pe această temă, am avut chiar discuții aprinse de lucru.” [23]

 

 

[1] Marian Constantinescu, Dirijorul de lebede, Editura muzicală, 1989, p.61.

[2] Lucian Cursaru, Argonauții marilor iubiri, Vol. II, , Editura muzicală, București 1987, pp.23-24.

[3] Lucian Cursaru, Paravan cu iriși, Vol. I, Editura muzicală, București 1984, p.40.

[4] L. Cursaru, Paravan cu iriși, p.61.

[5] M. Constantinescu, Dirijorul de lebede, p.62.

[6] L. Cursaru, Paravan cu iriși, p.48.

[7] L. Cursaru, Argonauții marilor iubiri, pp.89-90.

[8] Mihail Gabovici, coregraf și maestru de balet rus, absolvent al Școlii de Balet a Teatrului Bolșoi din Moscova, angajat al Operei Romȃne ȋn stagiunea 1953-1954.

[9] L. Cursaru, Argonauții marilor iubiri, p.83.

[10] L. Cursaru, Paravan cu iriși, p.52.

[11] L. Cursaru, Argonauții marilor iubiri, p.85.

[12] L. Cursaru, Argonauții marilor iubiri, pp.89-90.

[13] L. Cursaru, Paravan cu iriși, p.190.

[14] L. Cursaru, Argonauții marilor iubiri, p.69.

[15] M. Constantinescu, Dirijorul de lebede, p.63.

[16] L. Cursaru, Paravan cu iriși, p.49.

[17] L. Cursaru, Paravan cu iriși, pp.153-154.

[18] M. Constantinescu, Dirijorul de lebede, p.63.

[19] L. Cursaru, Paravan cu iriși, p.124.

[20] Ileana Iliescu, Anca Florea, Viața mea, dansul, pp.18-19.

[21] L. Cursaru, Argonauții marilor iubiri, p.126-127.

[22] L. Cursaru, Argonauții marilor iubiri, p.241.

[23] L. Cursaru, Paravan cu iriși, p.16.