Image Alt

Floria Capsali

(25 februarie 1900, Macedonia, Bitolia – 1982, România, București)

,,Noi dansatorii, coregrafii, pătrunşi de acest adevăr, răspundem în cor: Într-adevăr, “dansul este graiul poetic al formelor omeneşti”!”

 Floria Capsali (1946)

Copilăria

Floria Capsali s-a născut în Macedonia, în orașul Bitolia, la 25 februarie 1900.

Paralel cu școala primară română din Bitolia, Floria urmează și școala primară franceză Saint Vincent de Paul, tot în Macedonia.

Floria are o copilărie foarte grea, marcată de războiul balcanic, care determină refugiul familiei sale în România, și de moartea subită a tatălui, în urma părăsirii casei lor.

Un an mai târziu izbucnește primul război mondial, iar Floria devine ajutorul mamei ei la Pirotehnia Armatei.

,,Primele mele dansuri au fost dansuri cu obuzele în brațe!’’[1]

După ce termină cursul primar, Floria obține o bursă internă la Școala centrală de fete din București, unde este înscrisă.

În aceeași perioadă, mama ei ajunge directoare a unui spital militar, “iar eu eram toată ziua printre răniți, vorbind cu ei, făcându-le comisioane, și chiar dansând, așa cum mă pricepeam pe atunci, pentru ei, printre paturile lor albe’”.[2]

Studii

După terminarea liceului se înscrie la Academia de teatru Stoenescu, iar după un an este studentă la Conservator, la clasa de canto a profesoarei Anghel, urmând și teoria muzicii cu profesorul Kiriac, directorul Conservatorului. Pentru o scurtă perioadă, cântă în corul Patriarhiei, împreună cu alte colege de la Conservator.

În urma unui examen de dans pe scena Teatrului Național, obține o bursă în străinătate pentru continuarea studiilor de dans clasic, bursă oferită de Ministerul Artelor, fiindu-i recunoscut, astfel, talentul pentru dans.

Floria Capsali pleacă în Franța pentru 9 ani, timp în care se instruiește și participă la manifestări artistice la Paris, Lyon, Marseille, avându-l ca partener pe Alain Sephar, fiul unui mare demnitar francez.

Studiile de dans le începe la Scoala Operei Mari din Paris, cu Christine Kerff. După doi ani lucrează cu profesorul Enrico Cecchetti, renumitul maestru al Scalei din Milano și al Teatrului Imperial din Petrograd. Enrico Cecchetti fusese profesorul dansatorilor din trupa lui Diaghilev – Nijinsky, Anna Pavlova, Karsavina, Massine, precum și al altor mari soliști.

Mitiță Dumitrescu: ,,Acesta o îndrăgise mult pentru Floria, simțind pasiunea și dragostea ei pentru arta dansului. Îmi spunea Floria că, de multe ori, după orele de curs, Cecchetti – il Cavaliere, cum era supranumit, pentru distincția lui particulară – o reținea pentru a continua lecțiile, înregistrând fiecare amănunt, maestrul având certitudinea că Floria va deveni o bună profesionistă, cu o personalitate originală.’’[3]

Lucrează cu el timp de trei ani, apoi este chemat și angajat la Londra. Cecchetti îi recomandă să urmeze studiile cu un coleg al său, maestrul Nicolas Legat, fost prim-dansator al Teatrului Imperial din Petrograd, “de la care a învățat o mulțime de taine și subtilități ale profesiei’”.

Pentru completarea studiilor ei de dans clasic, Floria lucrează la Paris cu alte două celebrități ale pedagogiei vremii: Leo Staats, profesor la Opera Mare și Georges Saracco, eminent maestru de balet, fost dansator și profesor la Teatrul Scala din Milano.

De origine italiană, Saracco, venise și la București, unde fusese foarte apreciat într-un recital susținut în 1900, când se afla la apogeul carierei sale.

Floria dobândește o pregătire pluridisciplinară, urmând cursuri de dansuri ritmice după metodele Dalcroze, Raymond Duncan și Jeanne Ronsay, dans acrobatic cu Saulinier, artă teatrală și mimică cu Charles Dullin.

În paralel, urmează cursurile facultative de Istoria Artelor de la Sorbona.

Întâlniri cu coregrafi celebri

Tot la Paris, Floria vizionează spectacole cu artiști francezi și străini, printre care dansatorii indieni Nyota-Inioka și Uday Shankar și japonezii Nimura și Lisan Kay, Baletele Suedeze, în frunte cu dansatorul Jean Borlin, Baletele Rusești ale lui Diaghilev, cu Karsavina, Danilova, Spetzivțeva, Nemcinova, Dullin, Voizikowsky, Volinin, Lifar, etc.

Urmărește spectacolele realizate de Bronislava Nijinska, Mihail Fokin, Leonid Massine, spectacolele Invitație la vals de Weber, intitulat Le Spectre de la rose și Sacre du printemps al lui Stravinski, în coregrafia lui Vaslav Nijinsky.

Dintre baletele rusești vizionează Şeherezada pe muzică de Rimski-Korsakov, L’Après midi d’un faune de Debussy, în interpretarea lui Serge Lifar, Valse și Bolero de Ravel tot cu Lifar, La Boutique fantasque, Carnavalul de Schumann și altele.

La Paris îi cunoaște pe De Max, Jonnell, Alice Cocea, Elvira Popescu, Mihalescu, Maria Ventura, pe care o admiră în câteva spectacole la Comedia Franceză.

Din grupul de studenți români care învățau la Paris se împrietenește cu oameni de știință, literați, poeți, artiști, arhitecți, plasticieni, sculptori, muzicieni.

 

Întâlnirea cu Isadora Duncan

Mitiță Dumitrescu: ,,Floria obținuse și o recomandare pentru Isadora Duncan și ar fi dorit să ia lecții și cu dânsa, întrucât se bucura de o faimă rară. Locuia într-o vilă superbă, încadrată de un parc imens. S-a prezentat, după cum mi-a mărturisit, într-o ținută modestă, fiind plină de emoție. I-a deschis o persoană tânără, îmbrăcată într-un mod foarte ciudat.

Floria și-a prezentat recomandația de pe cartea de vizită și a fost poftită să aștepte în parc. S-a așezat pe bancă și nu mică i-a fost mirarea când, după un timp, au apărut câteva tinere fete în costume antice grecești, purtând pe umeri vase cu flori și având coafurile din acea epocă. În urma lor și-a făcut apariția, într-un peplum de toată splendoarea și în picioare cu niște sandale strălucitoare, Raymond Duncan, fratele Isadorei, schițând à l’antique niște pași dionisiaci. Începuseră toți să cânte în cor o arie veche și s-a încins dintr-o dată o succesiune de mișcări săltărețe, care au degenerat apoi într-un fel de sarabandă, fără nici un fel de ordine.

Floria se cam speriase și a rămas încremenită pe bancă. Într-un târziu s-a îndurat și Isadora Duncan să apară, îmbrăcată în același stil și cât se poate de sumar. S-a oprit din dans, s-a așezat lângă Floria și i-a spus că se poate prezenta la curs. Floria s-a ridicat cât a putut de repede, i-a mulțumit frumos și a dispărut. Cum natura ei nu se potrivea deloc cu extravaganțele și excentricitățile, nu s-a mai prezentat la studii a doua zi, scena aceasta rămânându-i ca o unică amintire, și nu dintre cele mai plăcute!’’[4]

Primii pași în carieră

În timpul celor 9 ani petrecuți la Paris, Floria revine în țară de mai multe ori, în vederea creării unei atmosfere de lucru propice carierei căreia i se dedica.

Astfel, în decembrie 1922 are primul său recital la București.

Printre primele sale manifestări menționăm Papillons de Schumann, Capricieuse de Schubert, Serenada de Pierné, Mephisto-vals de Liszt, pentru care Floria a realizat costumele, coregrafia și interpretarea.

În 1923, Floria frecventează Laban Schule și Mary Wigman Schule în Germania. Susține o serie de recitaluri personale în țară la Cluj, Oradea, Sibiu, Brașov.

Înființarea primului studio de dans

Reușind să îmbine toate cele trei mari școli de dans clasic ale timpului său – școala franceză, italiană și rusă, îşi deschide în 1924 propriul studio de balet la Bucureşti care funcționează cu întreruperi, datorită lipsei unui sprijin din partea statului. Însă, mai târziu, Floria Capsali primește susținere din partea Ministerului Culturii și își redeschide studioul.

Aici se vor forma mari personalități ale dansului, printre care Gabriel Negry care îi va deveni partener în recitaluri. Cu calități pentru dansul clasic și expresionist, se impune în fața publicului printr-un fizic deosebit și o personalitate distinctă.

În anii 1929-1930, acesta își însușește primele cunoștințe despre dans la Studioul de balet al Floriei Capsali, în strada Brezoianu. Se simte legat de balet: „Aș putea spune: tinerețea mea cu toate promisiunile ei. De aici, de unde am ajuns, lucrurile se văd mai bine ca oricînd. Eram deci un tînăr student, admiram curentele care deschiseseră un drum nou în coregrafia modernă. Isadora Duncan, Mary Wigmann, Laban, Jooss ca și «clasicii» Nijinski, Fokin, Massine, Balanchine, Nijinska. Eu nu opuneam un curent altuia, dimpotrivă, le vedeam interferente, apropiate. Același drum mi se părea că trebuie să ducă la descoperirea unui limbaj al dansului cult românesc, în care Floria Capsali deschisese unele premize.’’[5]

Gabriel Negry începe să cunoască aceste curente: „În primul rând prin Floria Capsali. Ea a inițiat o școală de ritmică, aducînd asftel o metodă nouă în occident, o căutare mai puțin isadoriană, pentru că Duncan era la crepusculul succeselor sale. Deci ritmica întruchipa o formă de expresie a dansului modern, cu toate promisiunile și succesele lui la acea vreme.

Floria, care studiase între ani 1919-1920 la Paris cu diverși profesori, aducea acum în țară roadele muncii, exprimate printr-un repertoriu personal mult apreciat în epocă. Prima ei apariție în scenă a impresionat prin acea nongravitație a spațiului, adică prin învingerea gravitației. Îmi aduc aminte cu ușurința cu care se deplasa în scenă înscriind mișcări, grație. Floria era tînără, dar coregrafic foarte matură.

Dansa într-un quasi romantism valsuri de Chopin, Kreisler, Meditațiile de Massenet, Fluturele de Robert Schumann, Serenada de Gabriel Pierné (un elev al lui Massenet, dirijor, la Paris, al Baletelor Ruse). […]

Floria a pus un accent mai mare pe tehnicitate, foarte importantă pentru un dansator. Această tehnicitate în materie de dans te ajută să învingi multe dificultăți, să atingi perfecțiunea. Compozițiile ei coregrafice se închegau astfel, aveau mai multă originalitate, alte proporții, alte dimensiuni. Tot ce-și însușise de la marii ei maeștri, după ani de studii, era exprimat admirabil. În studioul său de dans, în anii următori, Floria Capsali va preda tehnica clasică a lui Cecchetti în ceea ce privește bara, pe baza stilului italian, iar partea de sol în stilul rus predat de Legat. […]’’

Printre dansatorii care îi frecventau cursurile se remarcă și Oleg Danovski [6] și Trixy Checais [7], cărora le distribuie roluri importante în creațiile sale.

,,Studioul era vizitat de numeroși artiști fie pentru a asista la lecțiile predate, fie pentru a observa modul de lucru din timpul repetițiilor. Printre aceștia se numărau artiști plastici precum Lucia Demetriade Bălăcescu, Margareta Sterian, Ion Drăguțescu (portretistică), care făceau schițe și desen, artiști lirici, actori și studenți de Conservator și regizorii în formare Dan Nasta și Alexandru Toscani, ulterior regizându-le recitalurile.’’[8]

Recitaluri și parteneri

După 1924, pleacă pentru scurt timp în câteva turnee europene, cu partenerul său Sephar, în Germania, Elveția, Anglia, la Paris și probabil în America.

Dansează La Valse folle, Tambourin Chinois pe muzica lui Kreissler, Golly Wakes de Debussy, La Danse populaire roumaine, dans cules în Bucovina, în satul Fundul Moldovei, cu prilejul cercetărilor etnografice conduse de profesorul Dimitrie Gusti, la care participase cu un an în urmă, în 1928.

După ce studiase folclorul și jocul românesc dintr-o perspectivă largă, ,,încadrat în toate manifestările de artă și viață ale poporului”, valorifică autenticitatea creației populare în dansul scenic, cult. Astfel, prezintă împreună cu elevele sale recitaluri de dansuri în stil popular românesc, sub egida Societății Compozitorilor Români, cu interpretări pe muzică de Mihail Jora, Paul Constantinescu, Sabin Drăgoi, Marțian Negrea și alții.

În ziua de 2 mai 1930, în sala Teatrului Liric, Floria Capsali susține un recital, împreună cu elevele sale, pe muzică de compozitori români: Marțian Negrea, Constantin Brăiloiu, Tiberiu Brediceanu, George Enacovici, Mihail Jora.

Nuți Dona dansează Papillon, pe muzică de Grieg, iar Floria Capsali dansează Vase étrusque, pe muzică de Erik Satie, Arabesque de Claude Debussy. În studioul de balet lucrau și băieți, printre care se numără Gelu Matei, Petrică Bodeuț.[9]

Un partener al Floriei, în decursul acestor ani, a fost admirabilul dansator Gabriel Negry, format tot la școala sa:

,,Recitalurile sale erau cu totul altceva decît ceea ce preda la școală, un studiu eminamente clasic. Prin concepția ei înflăcărată plină de fantezie și vitalitate, Floria își îndrepta elevii spre o direcție contemporană modernă. Așa am văzut eu recitalurile ei din 1930, apoi repertoriul de care am vorbit, îmbogățit cu compozițiile unor compozitori romîni ai epocii ca: Mihail Jora, Marțian Negrea, Paul Constantinescu, Sabin Drăgoi ș.a. În această conjunctură m-am apropiat de școala Floriei Capsali, care avea studii clasice foarte serioase, la care se adăugau cursuri de improvizație extrem de interesante, ca și de acrobație. Deci nu era o întovărășire întîmplătoare, ele răspundeau nevoii mele de complinire a acestor două arte: baletul și teatrul.

Dar iată că Floria Capsali, ținînd seama de toate aceste vocații și de interesul meu inepuizabil pentru balet, mi-a oferit să dansez într-un spectacol ca partener. Pentru mine, această colaborare era flatantă. Vă închipuiți că Floria avea un nume prestigios pentru care muncise enorm, consumînd multă energie și talent. Am făcut primul spectacol cu dînsa realizînd și coregrafia, căci avusesem curajul tinereții de a îmbina tot ce văzusem la Viena și Paris într-un demers modern, dictat de nevoia adecvării unei muzici.’’[10]

În anul 1933, Petru Comarnescu apreciază textual: „Floria Capsali și Gabriel Negry sînt dansatori de nivel european. (…) Gabriel Negry reprezintă mai mult o constanță sufletească, un fel de permanent lait-motiv intern, constînd dintr-o tristețe beatificată, un fel de narcisism pur care se mișcă organic și cu orientări apolinice. La Floria accentul este pus pe expresia obiectivată estetic, pe cînd la Gabriel Negry pe o sensibilitate interioară, care caută evadări expresive. De aici și degajarea și siguranța măiastră a dansatoarei ca și interioritatea dramatică a dansatorului, care se observă chiar cînd dansează împreună, ea fiind mai mobilă și mai variată; el mai adînc în monotonia lui.[11]

Între anii 1922-1938, Floria susține mai multe recitaluri solistice sau împreună cu Clark Nichols, dansând lucrări precum Claire de lune de Beethoven, Tempo de jazz de J. Paques.

Floria a dansat solistic Vase étrusque de Erik Satie, Feuille morte de Rahmaninov, Clark Nichols a interpretat Etude du Chopin, Fantoche de Constantin Brăiloiu. Alături de cei doi profesori au dansat Sanda Orleanu și Marie Jeanne Livezeanu. Sanda Orleanu a mai dansat în Echo de Vienne, pe muzică de Emil Sauer și Caprice de Chopin. Împreună cu profesoara sa, aceasta a dansat Alb și negru, pe muzică de Hilda Grünspan, apoi trioul Pastel de Chopin, în care apărea și Marie Jeanne Livezeanu.

„Ani la rînd Floria Capsali ne-a pregătit și a dansat cu noi la aceste recitaluri. Era o formă de exprimare a creativității ei, un gir pe care-l dădea. Dansa cu o fervoare sinceră, lărgindu-și repertoriul, avînd ca parteneri pe Gabriel Negry, pe Clark Nichols, apoi pe Mitiță Dumitrescu, făcînd coregrafia, uneori și costumele, cînd nu le făcea Mac Constantinescu.’’[12]

Școala prezenta la Teatrul Național producția de sfârșit de an a cursului de dans clasic, unde Sanda Tschiltschke dansa solistic Le premier pas, alături de Magdalena Rădulescu, Mimi Tutunaru, Floria Capsali dansând din nou Liebesfreude de Kreisler, Feuille morte de Chaminade, Arabesque de Debussy, Tambourin chinois de Kreisler, Warum de Schumann.

„Floria Capsali purta amprenta supremei calități a talentului, era o personalitate complexă: dansatoare, profesoară, coregrafă, regizoare și scenografă chiar. De ea s-a legat destinul meu și al atîtor balerini și balerine din epoca noastră, fiecare datorîndu-i enorm pentru omenescul ei, pentru rolul uriaș pe care l-a jucat în viața noastră. Ea era deținătorul secretelor mișcării, știa să explice, să disece, să imagineze, să esențializeze, să încurajeze, ca nimeni altul. Era și un om generos.’’[13]

„Se știe că Studioul de balet al Floriei Capsali data din anul 1924, curînd după întoarcerea sa în țară. Aici preda clasic și ritmică. A dat o serie de recitaluri personale în țară la Cluj, Oradea, Sibiu, Brașov. În anul 1926 a susținut un concert la Sala Gaveau, unde a fost prezentată publicului de Elena Văcărescu. Făcuse, pe atunci, turnee în sudul Franței, Maroc și Algeria. O preocupare stăruitoare a Floriei Capsali a fost studiul dansului popular românesc pentru a extrage o interpretare artistică într-un spirit modern. Ea a demonstrat cercurilor de artă din Occident originalitatea folclorului nostru coregrafic, stilizînd, creînd dansul de caracter românesc, un limbaj, o expresie cultă.’’[14]

Corespondența cu Casa Regală

Maeștrii Floria Capsali și Mitiță Dumitrescu au lăsat moștenire soților Tugearu biblioteca lor, care cuprinde și o serie de scrisori ale Floriei Capsali în corespondență cu diferiți membri ai Casei Regale.

Scrisorile au fost păstrate și ascunse de Floria Capsali pe toată perioada comunistă, dovedind cȃt de mult erau prețuite.

Prima scrisoare păstrată datează din anul 1923, prin intermediul căreia Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare (Elena) îi mulțumește Floriei Capsali pentru faptul că oferă 10% din beneficiul spectacolului ei din data de 25 decembrie în interesul operelor de binefacere ale Alteței Sale.

Peste zece ani, în anul 1933, Floria Capsali se bucură de toată stima Casei Regale, fiind invitată la un ceai, la Palatul Cotroceni, de Regina Maria, prin intermediul uneia dintre cele mai bune prietene și confidente ale acesteia, Simona Lahovary.

Iar peste încă alți câțiva ani, în 1938, primește alte două scrisori, una de la Regina Maria, care îi urează succes la spectacolul de balet românesc (de pe 3 februarie), și alta de la Regele Carol al II-lea, care îi acordă înaltul său patronaj pentru respectivul spectacol.

O altă serie de scrisori se referǎ la lecțiile de balet pe care Regina Maria dorea ca Principesa Ileana să le ia cu Floria Capsali.

Scrisorile sunt datate în perioada anilor 1923-1927, când Ileana era adolescentă, iar cea care întreține corespondența cu Floria Capsali este guvernanta ei de origine americană, Ida Marr.

În prima scrisoare din cele opt, Regina vrea să știe daca Floria Capsali predă după sistemul Dalcroze [15], dovedindu-se o cunoscǎtoare a artei dansului și având legǎturi cu personalitǎți precum Loie Fuller. Astfel, Regina Maria dorea să-i ofere Principesei Ileana o educație complexă, din care nu lipsea dansul.

Seriei de scrisori legate de relația Floriei Capsali cu Casa Regală a României i se adaugǎ alte două, care cuprind perfectarea unui turneu al Floriei Capsali la Belgrad, cu susținerea atașatului de presă al Legației Regale a României la Belgrad – un prieten al Floriei Capsali. Corespondența Floriei Capsali cu Familia Regală relevă și alte aspecte privind preocupările și viața cotidiană a câtorva membri ai acesteia.

Euritmia

Floria descoperă un nou gen de afirmare a dansului, euritmia, construind simboluri și rezonanțe prin linii și arcuri corporale, pe lirismul versurilor lui Eminescu, Arghezi, Blaga și Ion Barbu, recitate cu sonoritățile timbrale ale lui George Vraca, Pop-Marțian sau Emil Botta. Printre interpretările sale se numără Prigoana din Tudor Arghezi, Domnișoara Huss din Ion Barbu, ceea ce a contribuit la creșterea notorietății acesteia, în publicul din sală aflându-se cei mai mari reprezentanți ai intelectualității românești.

Mitiță Dumitrescu: ,,Mai târziu, m-am asociat și eu acestor splendide interpretări euritmice, am apărut în Duhovniceasca lui Arghezi, în Vreau să joc a lui Blaga și, împreună, am euritmat poezia lui Arghezi Toamna, pe care a citit-o cu multă vibrație interioară Emil Botta, la sărbătorirea a 50 de ani de activitate literară a scriitorului Tudor Arghezi.”[16]

În această perioadă a fost invitată să dea recitaluri de dans în Franța, Germania, Cehoslovacia, Grecia și Iugoslavia. După ce ea și Mitiță Dumitrescu au devenit parteneri, au fost invitați împreună să susțină recitaluri la Dresda, Budapesta, Bratislava, Trencin-Teplice și Odessa.

Teatrul [lui] Constantin Tănase

Floria a fost angajată de Constantin Tănase la Teatrul Cărăbuș, unde a ridicat nivelul corpului de balet de la revistă care a devenit în câțiva ani cu corp artistic valoros, izbutind să realizeze unele montări care depășeau uneori divertismentele ce se executau la Operă.

A montat cu succes o serie de lucrări românești, printre care Șapte gâște potcovite au plecat să se mărite, Florăresele, Paparudele și Călușarii.

Alte izbânzi artistice au fost o stagiune întreagă de vară, în 1937, la Sinaia, în cadrul festivalului “Dionisiaca”, sub conducerea criticului muzical și literar Ion Simionescu Râmniceanu, unde au prezentat un spectacol susținut de piese muzicale de mare valoare. Au fost integrate în program Fata din Drăguș de Sabin Drăgoi și Jocurile oltenești ale lui Paul Constantinescu, dansate de Marie-Jeanne Livezeanu, Magdalena Rădulescu, Milica Marinescu, Elisabeta Henția, Veronica Teodosiade și Sandra Dimitriu-Bîrlad.

În program mai figurau Gnosienne de Eric Satie, Consolations de Liszt, Preludii de Chopin, Valsuri de Brahms, Tango de Darius Milhaud și Carnaval de Schumann, o perlă muzicală și coregrafică, fiind susținută muzical de Constantin Silvestri și Hilda Jerea.

Pentru prima oară apărea imprimat pe afișul și programul acestui spectacol titulatura de balet românesc.

Următoarea reprezentație a baletului românesc, cu același program, a avut loc pe 24 februarie 1938, la Opera Română.

Cinematografie

Floria Capsali a interpretat un dans în filmul Năbădăile Cleopatrei, a cărui peliculă nu s-a mai păstrat.

Pe vremea colaborării cu Opera Română, regizorul italian Carmine Gallone a venit în țară unde a montat un film, unde Floria și Mitiță împreună cu baletul Operei Române au dansat o suită de dansuri românești, în coregrafia Floriei.

În noiembrie 1939, studiourile Ciro-Film au realizat un film românesc, O noapte de pomină, după o comedie de Tudor Mușatescu, cu G. Timică și Dina Cocea în rolurile principale și un film cultural intitulat Dansuri românești, pentru care Floria a structurat câteva dansuri naționale în trei episoade:

Ctitorițele (muzica: Marțian Negrea) cu Floria Capsali, Nuți Dona și Marie-Jeanne Livezeanu. Ctitorițele a pornit de la un dans inspirat din frescele mănăstirilor, Ctitorița, după lucrarea A fost odată de Marțian Negrea.

Fata din Drăguș (muzica: Sabin Drăgoi), cu Floria Capsali

Joc și doină (muzica: Paul Constantinescu), cu Nuți Dona, Marie-Jeanne Livezeanu, Iosefina și Rosina Krannich, Magdalena Rădulescu, Rineta Livezeanu.

La Opera Română

Începând din 1937, Floria Capsali este angajată timp de peste un deceniu la Opera Română.

În prima parte a activității sale la Operă, montează Coppélia de Léo Delibes, Carnavalul de Robert Schumnann, Invitația la vals de Carl Maria von Weber și Cutia cu jucării (La boȋte à joujoux) a lui Claude Debussy.

Béla Balogh intră în contact cu Floria Capsali: „De-abia de la Floria Capsali, acest mare creator și pedagog, am înțeles ce importanță are interpretarea rolului. Prin aceasta am căpătat o și mare dragoste pentru dans. De admirat la această ființă era faptul că valorifica muzica românească, creația de balet românesc.”[19]

 

Pe lângă aceste balete, Floria Capsali a contribuit și la îmbogățirea suitelor și divertismentelor de dans de la Opera Română, printre care se numără: Noaptea Valpurgiei din opera Faust de Gounod, Liliacul de Johann Strauss, tablourile de dans românesc de caracter din La seceriș de Tiberiu Brediceanu, Capra cu trei iezi și Alexandru Lăpușneanu, operele lui Alexandru Zirra.

 

Pe parcursul anilor, Floria alcătuise mai multe scenarii pentru balete de caracter românesc, bazate pe subiecte alese din viața poporului român, lucrări care să reflecte datini, obiceiuri, ritualuri prin acțiuni scenice.

Astfel, a predat unor compozitori o serie de patru scenarii pe care dorea să le prezinte pe scena Operei.

Unul dintre acestea a fost Nuntă în Carpați, care la origine se numea Nuntă în fundul Moldovei, dar s-a renunțat la acest titlu, deoarece Floria nu a vrut să se limiteze doar la o anumită zonă folclorică în montarea ei.

Baletul Nunta în Carpați s-a născut după un travaliu intens. Muzica special compusă de Paul Constantinescu s-a impus încă din de la început ca un poem coregrafic extrem de valoros, fiind distins cu premiul I pentru compoziție, la ediția din 1938 a Concursului “George Enescu”.

Decorurile și costumele au fost create de către sculptorul Mac Constantinescu, iar regia a fost semnată de Panait Cottescu.

Scenariul Floriei Capsali era bogat în sugestii plastice, cu elemente specific naționale, ce au constituit obstacole în calea balerinilor, care au avut nevoie de pregătiri speciale pentru înțelegerea și însușirea mișcării.

Subiectul baletului este schițat pe baza mai multor datini de nuntă, momentele principale fiind Jocul zestrei, Alaiul, Dansul ploștilor, Joc voinicesc, Nuneasca (ocolirea mesei de trei ori), Hora miresei, Joc de doi, Schimbarea maramei, Jocul cumetrelor, Ca la Breaza, Taci mireasă, nu mai plânge, Dansul mirilor, Dans general, Ursăreasca.

Astfel, pe 5 mai 1939 s-a prezentat primul balet cu caracter românesc, sub bagheta dirijorului George Georgescu.

La premieră, în distribuție au fost cele mai mari valori ale Operei Române: Nuți Dona, Iosefina Krannich, Magdalena Rădulescu, Coca Ignat, Rozina Krannich, Tamara Grămadă și Nicolae Iacobescu, Bela Ballogh, Trixy Checais, Petrică Bodeuț în rolurile flăcăilor.

Schita Nunta in Carpati din Folderul Schite

În stagiunea 1971-1972, Floria Capsali și Mitiță Dumitrescu aveau să fie invitați să reia montarea baletului Nunta în Carpați, la a cărui coregrafie au lucrat amândoi.

Principalii interpreți au fost Valentina Massini, Petre Ciortea, Mihaela Crăciunescu, Gheorghe Cotovelea, Luminița Dumitrescu, Coca Nenciu, Mihai Ciortea, Ștefan Bănică, Raul Erceanu.

Decorurile și costumele au fost semnate de Roland Laub, iar conducerea muzicală a aparținut lui Cornel Trăilescu.

 

La 5 octombrie 1942 are loc o apariție importantă pentru muzica de balet românească: Mihail Jora creează Demoazela Măriuța.

Coregrafia, montatea și regia spectacolului au fost realizate de Floria Capsali, inclusiv scenariul împreună cu Apriliana Medianu, care a construit acțiunea după romanul Din vremea lui Căpitan Costache de Al.Antemireanu, care se desfășura în atmosfera Bucureștilor din anul 1848.

Trixy Checais, Mitiță Dumitrescu acopereau mai multe roluri, fiind acompaniați de Virginia Anghelescu, Valentina Massini, Milica Marinescu, Rica Nicolau, Sanda Cilski, Iosefina și Rozina Krannich, Gabriela Ionescu (Danovski), etc. Printre dansatori se aflau Gelu Matei, Ionel Valea, Carol Apostolescu, Nicolae Iacobescu, Petre Bodeuț, Paul Popescu și Oleg Danovski.

Oleg Danovski: ,,Peste toată atmosfera punctată frumos de scenografie, de elegantele constume feminine, de epocă, strălucea într-un rol, ce insufla optimism, într-un rol care i se potrivea numai ei, exact ca pantoful, cenușăresei, Floria Capsali.”[20]

Scenografia a fost semnată de Victor Feodorof, precum și costumele, care au fost lucrate în colaborare cu Elena Tuchi Dinu.

În anul 1943, pleacă în turneu în Germania, pentru a reprezenta baletul Demoazela Măriuța, Floria Capsali, Mitiță Dumitrescu, Trixy Checais, Oleg Danovski, Milica Marinescu și Josefina Krannich.

 

Un alt balet realizat de Floria Capsali a fost Priculiciul de Zeno Vancea, prezentat la 30 aprilie 1943, cu Floria Capsali, Mitiță Dumitrescu, Oleg Danovski și Trixy Checais în rolurile principale, sub bagheta dirijorului Constantin Silvestri.

 

Mitiţă Dumitrescu: ,,Succesele frumoase se succedau, fapt care a supărat și a nemulțumit pe cei mai puțin dăruiți, dar ale căror manevre de culise au dat loc la o campanie de opreliști în activitatea noastră.”[21]

Astfel, au fost nevoiți să părăsească Opera.

După Operă

Ulterior, și-au desfășurat activitatea la Ansamblul Artistic al Sindicatelor și au colaborat cu Teatrul de Revistă, sub direcția regizorului Nicolae Dinescu.

Aici, Floria a creat baletul Hanul lui Manuc, pentru care a realizat și scenariul, în care a inclus dansul surugiilor, dansuri voinicești, cu pădurari, haiduci, jupânițe și hangițe.

Visul balerinei este un alt spectacol de balet pentru care a scris scenariul împreună cu Mitiță Dumitrescu, cu mai multe reprezentații, interpretat de elevi ai studioului de dans: Nella Stoenescu în rolul principal, Silvia Surdu, Doina Ștefaniu, Cuchi Diaconescu, Malou Ionescu, Muka Busch, Lansetta Filipescu (mai târziu, solistă  a Teatrului de Operetă), Mireille Savopol, Marilena Preoteasa, Gela și Mimi Bobeica, Suzy Rummler, Viorica Sotirulis, Silvia Chiriac, Colette Ghica, Mimi Bardezian (fostă prim-balerină a Operei din Timișoara), Pușa Niculescu, Gabriela Ionescu-Danovski (viitoarele prim-soliste ale Operei Române). Tamara Capp și sora Floriei, Silvia Negreanu au fost profesoarele asistente.

Mimi Bardezian: „Floria Capsali a fost un pedagog strălucit, un om deosebit, un coregraf plin de fantezie, inspirat, preocupat de corelația dansului cu celelalte arte. Era un om cult, o prezență agreabilă.”[22]

 

La Teatrul Savoy, Floria Capsali realizează coregrafia pentru baletele din opereta Vagabonzii de Ziehrer, la Alhambra Colos, cu Ion Dacian, Timică, Liana Mihăilescu, Lulu Savu și Virginica Popescu.

Gimnastica artistică

În 1949 și 1950, Floria Capsali și Mitițǎ Dumitrescu au fost invitați să pregătească lotul național de gimnastică feminin și respectiv masculin, prin cursuri de dans clasic.

Totodată, Floria a fost invitată să lucreze și cu lotul olimpic feminin de gimnastică sportivă, aflat în cantonament la Predeal, care urma să reprezinte România la Olimpiada de la Melbourne.

Floria Capsali a fost profesoară de dans clasic la ANEF, unde a avut-o ca studentă pe Vera Proca Ciortea:

„După prima lecție de dans clasic de la A.N.E.F., Floria Capsali m-a chemat la  Studioul ei din Strada Brezoianu să continui pregătirea. Am admirat-o foarte mult pentru felul cum preda; de la ea puteai învăța atîtea lucruri noi. Îi datorez enorm în ceea ce privește cultura dansului. (…) Floria Capsali a pus dansul folcloric pe balet, eu pe ritmică. Eu am receptat diferit dansul folcloric, l-am plăsmuit fără s-o copiez.[23]

C.C.S și CIOCÂRLIA

La inițiativa Comitetului Central C.G.M. și cu contribuția Comisiei culturale centrale a Confederației, în 1946 s-au adoptat mai multe hotărâri ce au condus la înființarea unei școli de dans, ȋn cadrul teatrului de pe Lipscani, ulterior Teatrul Rapsodia.

La 1 noiembrie 1946 au început cursurile, după mai multe concursuri desfășurate în București și în țară pentru alegerea corpului profesoral și primele lucrări de amenajare a școlii și căminului destinat găzduirii elevilor din provincie.

Alături de Aurel Ion Maican, om de teatru și director de scenă și de Esther Magyar, Mitiță Dumitrescu a fost trimis în țară pentru descoperirea unor tinere talente.

Floria și Mitiță au fost numiți directorii secției de dans. În 1946, cursurile de dans au fost ținute de cei doi, iar între 1947 și 1948 au fost susținute astfel:

Floria și Mitiță balet clasic, Trude Krassel ritmică, Aurelia Săuțeanu (fostă elevă a Floriei) jocurile oltenești, Silvia Negreanu mișcări de mase, Tamara Capp dans de caracter, Loșnov acrobație, Gheorghe Deriețeanu teorie și solfegii, Constantin Stroescu canto, Vasile Popovici istoria muzicii, Felix Aderca istoria dansului, Aurel Ion Maican atitudine, gest, mimică și grimă, Sandu Eliad dicțiune și frazare.

Teatrul din Lipscani a fost complet renovat. Spectacolul de inaugurare Cântecul muncii a avut loc în stagiunea 1947-1948, în două acte, cu scenete, cântece, dansuri, balete, imnuri și ansambluri corale, sub regia lui Aurel Ion Maican și Sandu Eliad.

În această stagiune au fost prezentate 122 de spectacole la București și manifestări în provincie, întreprinderi și uzine, respectiv 7 spectacole festive, 5 concerte cu orchestra, 11 festivaluri.

În următoarea stagiune s-a mărit numărul cadrelor didactice și componența tuturor secțiunilor.

Astfel, în domeniul dansului au fost angajați Esther Magyar pentru ritmică, Aurelia Săuțeanu pentru jocuri românești și Livia Costa pentru dansuri sovietice. La teorie și solfegii s-a apelat la Savel Horceag și Florin Comișel, îndeplinind și funcția de dirijori principali ai ansamblului, iar la canto a fost angajată Constanța Bădescu, care a format o serie întreagă de soliști valoroși.

Cel de-al doilea spectacol Cântec de viață nouă al Ansamblului C.G.M. a abordat subiecte cu substrat social, pe scenă apărând muncitori, constructori, mineri, fochiști, mecanici, țărani.

S-a prezentat și un balet special compus, numit URSS, cu cortegii de dansuri moldovenești, ucrainiene, gruzine, cântece siberiene, bieloruse, rusești și muncitorești.

La Ansamblul C.G.M., ulterior U.G.S.R., au fost dezvoltate generații întregi de elevi, printre care s-au remarcat Oprea Petrescu și Gheorghe Ștefan, care și-au continuat studiile la academii din Moscova și Leningrad. După ce au revenit în țară, Oprea Petrescu și-a desfășurat activitatea ca pedagog, iar Gheorghe Ștefan ca maestru de balet și colaborator al ansamblului pentru montările coregrafice, iar ulterior ca maestru coregraf la Opera din Timișoara.

Lista continuă cu Maria (Mimi) Bardezian (coregrafă și profesoară la Opera din Timișoara), Gheorghe Cotovelea (dansator clasic valoros, viitor prim-solist al Operei Române), Coca Nenciu (ulterior, solistă a Operei Române), Nicolae Pantazi (un alt solist al Operei), Nicolae Rădulescu (regizor la Televiziune) s.a.

În anul 1947, Gheorghe Cotovelea dădea examenul la Ansamblul C.G.M., unde avea să o întâlnească pe marea artistă și pedagogă Floria Capsali. „Ea a fost adevăratul meu profesor, ea m-a crescut ca balerin, m-a educat artistic, mi-a dat încredere în harul, în talentul meu. Floria Capsali a luptat foarte mult pentru baletul românesc, a avut un spirit organizatoric formidabil, a crescut și modelat nenumărate talente.

Alături de ea a predat, în același spirit generos, tovarășul ei de viață și de muncă, maestrul Mitiță Dumitrescu. [..]) Școala mea s-a numit Floria Capsali. Ea a fost un magnific îndrumător, părinte statornic și loial. Ei, lor le datorez drumul meu spre cele mai mari satisfacții profesionale.” [24]

Mitiță Dumitrescu: ,,De la început, Ansamblul s-a orientat către lucrări artistice ce trebuiau să ilustreze cu vigoare tematica muncitorească, să abordeze cu pregnanță și autoritate frământările și năzuințele aceste clase sociale.

Dacă pentru proză și cântec lucrurile erau mult mai ușor realizabile, partea cea mai dificilă ne revenea nouă, coregrafilor, care eram obligați să găsim soluțiile de realizare a acțiunilor și subiectelor numai prin mișcare. Deci un alt gen, un stil diferit și, în speță, o cu totul altă tehnică.

După ce Floria și cu mine izbutisem după ani întregi de cercetări să ducem la bun sfârșit zămislirea dansului de caracter românesc, izvorât din cuprinzătorul și bogatul nostru folclor, ne-am dat seama că ne aflam pe un alt drum, complet necunoscut și neexplorat încă de nimeni: baletul cu temă pur muncitorească.”[25]

Primul balet cu temă muncitorească, Sărbătoarea primăverii, a primit laudele unei delegații din U.R.S.S.

Pe parcursul celorlalte stagiuni, nivelul valoric al reprezentațiilor a crescut, valorificând tezaurul folclorului național prin lucrări precum Drag mi-e cântecul și jocul, Bucuria vieții, Te cântăm, te slăvim libertate, Din cântecele și dansurile popoarelor, Seară de concert popular, Cântă țara mea, Slavă partidului nostru, Balada Patriei, Când strugurii se coc, Zboară, cântec drag, Așa se joacă pe la noi, Pe trepte de lumină.

Cele mai reprezentative lucrări din perioada 1958-1962 au fost Balada Patriei și Bucuria vieții, în regia și direcția de scenă a Floriei Capsali, scenariul și coregrafia fiind realizate în colaborare cu Mitiță Dumitrescu.

Balada Patriei a fost un spectacol muzical-coregrafic în două acte și 9 tablouri, a cărui muzică a fost compusă de Florin Comișel, libretul de Florin Raba, Iuliu Rațiu și C.Titus, iar decorurile și costumele create de N. Lebas și Theodor Dan.

Piesa a realizat o frescă istorică pornind de la revoluția română condusă de Nicolae Bălcescu de la 1848 la răscoala din 1907, continuând cu greva de la Grivița din 1933 și lovitura de stat de la 23 August 1944.

Când strugurii se coc, balet în trei tablouri, s-a prezentat în stagiunea 1959-1960, muzica fiind compusă de Mihail Jora, în care a inclus teme cu virtuozități și transpuneri alegorice, ritmuri în succesiuni diferite, iar la final sârba.

Floria și Mitiță au venit și în sprijinul amatorilor, prin inițierea de studii practice și teoretice și demonstrații. S-a organizat și o sesiune specială, la Crevedia, cu rezultate deosebite.

Ulterior, a fost angajată de Ansamblul Ciocârlia în calitate de maestră de balet și profesoară de dans clasic, unde a lucrat împreună cu Tamara Capp și Gheorghe Popescu-Județ, maestru de jocuri populare.

Astfel, pe lângă suitele și dansurile oltenești, bănățene, dobrogene și din alte regiuni coregrafiate de Tamara Capp și Gheorghe Popescu-Județ, Floria a creat în colaborare cu Tamara Capp Dansul maramelor și tabloul Târg pe Muntele Găina, ambele pe muzica lui Paul Constantinescu, cel din urmă pe un scenario de Florin Raba.

Cea mai mare realizare a Floriei la Ansamblul Ciocârlia a fost reluarea Rapsodiei I de George Enescu, intitulată acum Tablouri din Galeria Națională, pentru care s-a inspirat din tablourile lui Theodor Aman și ale lui Nicolae Grigorescu, oferind personajelor o identitate și semnificație autentică.

Spectacolul s-a jucat pe multe scene din America de Nord, China, Germania etc.

Viața cotidiană

Mitiţă Dumitrescu: ,,În iureșul acestor ani eram prinși de vârtejul vieții artistice care includea și antrenamentele noastre personale pentru întreținerea formei și tehnicii, studiile pentru elevii școlii de balet, repetițiile pentru repertoriu ca și pentru viitoarele montări, recitalurile, spectacolele serale la Operă sau pe alte scene muzicale, lecțiile de balet, invitațiile la Radio, pentru prelegeri asupra artei dansului, mesele rotunde, interviurile, colocviile, articolele de presă și ședințele profesionale în cadrul instituției.”[26]

După cum le descrie Mitiță Dumitrescu, reuniunile cu familia și prietenii erau și ele foarte plăcute și interesante:

,,Se întâmpla câteodată ca Floria să fie preocupată de rezolvarea vreunei probleme legate de punerea în scenă a unui nou spectacol de balet. Atunci, fără nici un fel de pregătire, lansa ideea, pe marginea căreia aveau loc prelungi dezbateri, se emiteau păreri, se dădeau soluții, exemplificări, se confruntau chiar, și până nu se ajungea la formula cea mai judicioasă de rezolvare, discuțiile se purtau cu aceeași intensitate.”[27]

 

 

 

[1] Floria Capsali, Gândirea, iulie 1929, pp.128-132.

[2] Idem.

[3] Mitiță Dumitrescu, Amintiri despre Floria Capsali, Editura Muzicală, 1985, p.12.

[4] M. Dumitrescu, Amintiri despre Floria Capsali, pp.15-16.

[5] Lucian Cursaru, Argonauții marilor iubiri, Vol. II, Editura muzicală, București 1987, p.60.

[6] Oleg Danovski (1917 – 1996), balerin și coregraf român, întemeietorul școlii românești de balet modern, fondatorul și directorul primului teatru de balet din România, instituție care astăzi îi poartă numele, Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța.

[7] Trixy Checais (1914 – 1990), balerin și coregraf român, format la şcoala lui Harald Kreutzberg şi Iris Barbura, creator de costume și scenograf, cu lucrări de pictură, gravură și desen expuse în mai multe expoziții

[8] M. Dumitrescu, Amintiri despre Floria Capsali, pp.69-70.

[9] Lucian Cursaru, Paravan cu iriși, Vol. I, Editura muzicală, București 1984

[10] L. Cursaru, Argonauții marilor iubiri, p.61.

[11] L. Cursaru, Argonauții marilor iubiri, p.63.

[12] L. Cursaru, Paravan cu iriși, p.86.

[13] Idem.

[14] L. Cursaru, Paravan cu iriși, pp.87-88.

[15] Metoda Dalcroze este o metodă de educație muzicală care pune accentul pe legătura dintre mișcarea corporală și muzicalitate, elaborată de muzicianul, pedagogul și teoreticianul elvețian Émile Jaques Dalcroze (1865 – 1950), ce a produs interes în lumea muzicală, medicală, pedagogică și a influențat mai ales dansul modern.

[16] M. Dumitrescu, Amintiri despre Floria Capsali, p.22.

[17] L. Cursaru, Paravan cu iriși, pp.152-153.

[18] M. Dumitrescu, Amintiri despre Floria Capsali, p.33.

[19] L. Cursaru, Paravan cu iriși, p.50.

[20] Marian Constantinescu, Dirijorul de lebede – Întâlniri cu Oleg Danovski, Editura Muzicală, București 1989, p.74.

[21] M. Dumitrescu , Amintiri despre Floria Capsali, p.52.

[22] L. Cursaru, Argonauții marilor iubiri. p.144.

[23] L. Cursaru, Argonauții marilor iubiri, p.39.

[24] L. Cursaru, Paravan cu iriși, pp.163-170.

[25] M. Dumitrescu, Amintiri despre Floria Capsali, p.59.

[26] M. Dumitrescu, Amintiri despre Floria Capsali, p.49.

[27] M. Dumitrescu, Amintiri despre Floria Capsali, p.113.